POLARIS: educația ecologică prinde rădăcini atunci când este cultivată încă din copilărie

Trebuie citit

Pe 30 aprilie 2026, la Palatul Copiilor Constanța, a avut loc concursul județean de educație ecologică „Panerul din cochilie”, un eveniment dedicat formării unei generații conștiente de importanța protejării mediului și a reciclării creative.

Polaris s-a alăturat acestei inițiative, susținând cu bucurie și implicare activă efortul celor mici. Prin creativitate, imaginație și muncă, 90 de preșcolari au transformat materiale reciclabile în adevărate creații, dovedind că valorile legate de protejarea mediului pot fi cultivate de la cele mai mici vârste și transformate în obiceiuri pentru viitor.

Pentru implicarea, dedicarea și rezultatele lor deosebite, Polaris a avut bucuria de a premia fiecare copilaș, oferindu-le atenții delicioase — ciocolățele în forme vesele și simbolice, menite să transmită, într-un mod prietenos, mesajul responsabilității față de mediu.

Felicitări tuturor copiilor, cadrelor didactice și celor implicați în această frumoasă inițiativă! Împreună creștem generații care învață să iubească și să protejeze lumea în care trăiesc, precum și noi.

Articole similare

CURENT ELECTRIC APROAPE GRATIS!spot_img
CURENT ELECTRIC APROAPE GRATIS!spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img

Ultimele stiri