A fost semnat contractul de finanțare cu AFM pentru extinderea iluminatului public în Băneasa. Valoarea finanțării nerambursabile este de 2 milioane lei iar cofinanțarea, de 523 000 lei.
A fost inițiată procedura de achiziție publică a serviciilor de proiectare – faza PT. S-au elaborat și avizat documentele achiziției, în prezent se derulează procedura de achiziție propriu-zisă, prin catalogul electronic din SICAP.
Contractul va fi semnat probabil până la sfârșitul lunii iulie 2023, dupa care se va emite ordinul de începere a execuției serviciilor.
În același timp, s-au inițiat demersurile pentru întocmirea cererii de avans,, care urmează a fi depus la finanțator.
Echipa de implementare – prin dispoziție de primar, pentru a prelua managementul și implementarea proiectului, și-a intrat în atribuțiuni de la începutul lunii iulie 2023.
Durata de implementare a proiectului este de 18 luni.
În plus, a fost inițiat pregătirile pentru aplicarea pe programul PNRR cu o inițiativă care vizează înființarea unei rampe ecologice, destinată depozitării gunoiului de grajd; s-a finalizat colectarea datelor necesare pentru fundamentarea cererii de finanțare (structura șeptelului, structura fermelor de animale și păsări, suprafețe de pășune și de teren agricol etc).
E pregătit proiectul de HCL pentru aprobarea aplicării la program precum și documentația pentru atestarea terenului în domeniul public al UAT, conform Codului administrativ.
Valoarea maximă a unui proiect este de 1 000 000 de euro.
Este de așteptat ca în trimestrul 3 al anului 2023 să se lanseze anunțul public de deschidere a sesiunii de depunere de cereri de finanțare.





