Cică românii nu știu să facă comerț. Ba bine că nu! Când are comision din vânzări, orice vânzătoare de haine se transformă brusc într-o multifuncțională, îndeplinind simultan rolul de consilier vestimentar, psiholog și specialist în PR și comunicare.
Urmează o nuntă cu ștaif și zic „hai să nu scormonesc în șifonier după vreo vechitură umblată și la alte evenimente, merită fata ceva nou și frumos”.
Nu sunt adepta cumpărăturilor online. Prea multă tevatură. Nu-ți vine/nu-ți place, drum la curier, retur, ramburs, ochii beliți să vezi când îți returnează ăia banii. Sunt mai mult pe principiul “punct ochit, punct lovit”. De preferat să intru în primul magazin și să plec victorioasă cu țoala. De cele mai multe ori a funcționat.
Zis și făcut. Intru într-un magazin din care, în vitrină, mă ademeneau niște manechine de plastic îmbrăcate ca de covorul roșu de la Oscar. O informez din start pe vânzătoare că nu știu ce caut, nu am chef, nu am răbdare să umblu printre umerașe și că aștept propuneri și sugestii după un scan prealabil asupra vârstei, statutului și a fizicului.
Încercarea numărul 1:
“Sunteți înaltă, vă recomand ceva scurt, să se vadă piciorul frumos” și mă conduce spre cabina de probă cu ceva material, cât pentru o batistă. Mno, acum ca să mă laud puțin, cracii îmi sunt cel mai de preț atuu, dar parcă rochia asta este de fapt o bluză. Altfel de ce s-ar termina imediat sub curbura feselor? Oricât aș întinde și aș trage de ea, rochia asta seamănă izbitor de mult cu ceva ce am văzut la niște fete care fac autostopul la tiruri. Un lat de palmă peste chiloți mă va ține țintuită pe scaun, încercând să acopăr cu fața de masă prea multa piele expusă. De dans nici nu poate fi vorba, în mișcare se suflecă până la buric și Doamne ferește să scap ceva pe jos și să fiu nevoită să mă aplec. Zic pas.
Încercarea numărul 2:
“Aveți pieptul frumos, ce ziceți de modelul ăsta?” și vine cu o textilă cu un decolteu până la buric. La capitolul „airbaguri” e încă bine. Nici prea mult, nici prea puțin, încă stau unde le este locul și nu le-a lovit nemilos gravitația. Dar ce e al meu e pus deopare pentru unul singur, nu pentru 300 de meseni, care ar putea crede că am cont pe Onlyfans și sunt în turneu de promovare. Pas din nou.
Încercarea numărul 3:
„Se poartă paietele și aplicațiile strălucitoare, încercați asta!” și îmi flutură pe sub nas o textilă pe care au vomitat curcubee niște unicorni. Nu arată rău, pentru o solistă la un taraf ce cântă la nunți și botezuri. Te vezi din Cosmos cu rochia asta, e grea ca o capă de cavaler medieval și zdrăngăne când mergi. Nu.
Încercarea numărul 4:
“ Sunteți înaltă (argument folosit și la rochia până în koor, dar să zicem că era în pană de complimente) vă recomand o rochie lungă”.
Știți nunțile alea de la țară, când nașa mare, copleșită de importanța evenimentului varsă tot magazinul de metraje pe ea? Și iese o sorcovă cu volane, voaluri multicolore suprapuse, trenă , crepeuri nefericite și un corset din care ies țanțoși niște colaci? Aia a fost Încercarea numărul 4. Numai că nu a fost să fie.
Revenind la românii care știu (sau nu) să facă comerț. Văzând doamna că POS-ul ei nu va face contact cu cardul meu, a lăsat tolba cu complimente și măguliri și m-a expediat scurt și rapid.
Nu-i bai. Îi mulțumesc oricum. A fost o experiență mișto. Și e clar, la nuntă… mă îmbrac în blugi.
