Ligia Deca a a spus că sălile de detenție nu sunt obligatorii și că este opțiunea fiecărei școli dacă o pune în funcțiune sau nu. O bazaconie împrumutată de afară care nu are nicio legătură cu realitatea din școlile din România.
Noi, care nu avem săli libere pentru elevii care au optat să nu participe la orele de religie. Noi, care avem laboratoare folosite ca săli de clasă, pentru că școala nu are spațiu pentru toți copiii înscriși. Noi, care avem elevi care iarna își desfășoară orele de educație fizica în clasă, în lipsa unei săli de sport.
Hai sa fim serioși.
Și apoi, cine să-i mai supravegheze pe cei de la detenție, când profesorii sunt și dascăli și jandarmi în pauze pe holuri, și paznici la intrări, în lipsa unei firme de pază care costă și pentru care administrația locală nu are niciodată bani?
Și apoi, care este rolul acestei măsuri punitive, mai exact? Să-i bagi pe indisciplinați acolo, ca să ce?
Ca să se gândească la ce au făcut rău, în timp ce stau pe telefon pe tik-tok și trag chiulul de la oră? Nu mai bine căutăm să rezolvăm problema elevilor care fac probleme, altfel decât prin măsuri coercitive stupide?
Învăţământul românesc se confruntă cu o lipsă acută de psihologi şcolari, în contextul în care „rolul acestora este deosebit de important, în ceea ce priveşte consilierea şi orientarea profesională a elevilor, precum şi dezvoltarea, în funcţie de nevoile individuale, a comportamentelor psiho-emoţionale şi atitudinilor de relaţionare ale elevilor”. De fapt, absolvenți de psihologie sunt cu duiumul, dar școlile și societățile comerciale de la un număr în sus de angajați, NU sunt obligați să-i angajeze, prin lege.
De precizat că în aproape toate școlile de la sate nu sunt nici profesori, darămite psihologi, iar în unele instituții această funcție nu a fost ocupată vreodată.
Cum ar fi dacă am avea mai mulți astfel de specialiști în școlile din România? Dar din aceia care chiar au habar de psiho-pedagogie și nu doar ocupă un post și încasează un salariu nefăcând nimic?
Cum ar fi dacă ar exista cu adevărat un parteneriat și un dialog constructiv între cadre didactice și părinți și un efort comun, de ambele părți, de a reabilita un copil-problemă? Fără acuze reciproce, fără împărțit responsabilitatea într-o parte sau alta, fără neasumarea situației de către nicio parte.
Cum ar fi dacă funcționarii din Ministerul Educației s-ar dezlipi din fotoliile calde și, în loc să dea copy-paste de la ce văd în filme americane, ar veni în sălile de clasă să ia pulsul la realitate și să găsească soluții pentru elevii din școala românească, pentru lipsurile și neajunsurile noastre, pentru particularitățile învățământului din România?
Suntem vai de mama noastră! În top la nivel UE la analfabetism, la abandon școlar, la mame minore, la rata promovabilității, cu un declin vizibil în ceea ce privește evaluările, examenele naționale sau scorul PISA. Cu o amplificare a fenomenelor de bullying și violență în școli și cu o scădere alarmantă a respectului pentru profesori, actul educațional și școală, în general.
Sală de detenție? Un fel de țara arde și baba se piaptănă.
