Amânarea nejustificată, sine die, a alegerilor prezidențiale, pare să facă parte dintr-o strategie utopică, a partidelor politice, de a mai eroda în timp popularitatea neverosimilă a exoticului și excentricului (nu i-aș spune extremist, l-am cunoscut personal) candidat Călin Georgescu.
În general, românul e ușor de prostit. Stau mărturie zecile de tururi de alegeri – locale, parlamentare, prezidențiale. Nu-mi iese din minte nici acum lista la europarlamentare, făcută pentru PSD, în bătaie de joc, de Liviu Dragnea… Între toate speciile de candidați care s-au perindat, Georgescu pare soft și – aparent – nu pe genul mai din topor și mincinos pe față al electoratului nostru. Mai degrabă filfizon ca Emil Constantinescu (un accident singular) decât mitocan și hăhăit, ca Băsescu. Despre dulapul săsesc, ce să mai vorbim…
Însă elucubrațiile debitate de candidatul „surpriză”, despre nanocipuri în cola, apa cu informație (asta e veche, dar el a dat-o mai poetic) și întâlnirile cu extrateretrii au venit la fix, după conspirațiile pandemiei, vaccinurilor și teoriei care spune că mai marii planetei au decis să ne mai împuțineze. Și era să uit de dârele cu otravă, de la avioane… În plus, contracandidații au fost palizi, de-a ajuns bietul om în turul II cu o primăriță de țară, aproape la fel de exotică. Aceeași situație ca la Constanța, unde Chițac n-a fost concurat (probabil voit) de nimeni cu anvergură.
Indiferent de motivele (juridice? geo-strategice?) pentru care alegerile au fost anulate și pe care se pare că noi, plebea, nu merităm să le aflăm prea curând, bășcălia asta trebuie să înceteze cât mai repede. Nu de alta – că putem trăi și fără – dar riscăm ca, în peisajul ăsta asanat (nu moral!) să mai apară niște mutre noi și bizare, care să mai prostească niscaiva pături de populație frustrată, dusă după fentă și cu capul. Fiindcă orice s-ar spune, asta e asemănarea între un președinte de republică și-un prezervativ: se poate și fără, da-i mai bine cu.
