În perioada 11 – 13 octombrie 2022, se vor executa ample lucrări de investiții ce vor afecta buna
funcționare a Stației de pompare Călărași. Se va realiza racordarea tronsoanelor de conducte de
aducțiune noi, cu diametrul de 800 mm, la rețeaua de aducțiune existentă și conectarea mai multor puțuri
la instalația nou executată. Astfel, se va mări capacitatea de transport de la sursele de mare adâncime
către Stația de pompare Călărași, dar și către cartierul Palazu Mare și orașul Ovidiu.
Investițiile fac parte din Contractul de Lucrări CL32 – Reabilitare conducte aducțiune
Constanța, în valoare de aproape 40 mil. lei cu TVA, derulat prin Programul Operațional
Infrastructură Mare (POIM).
Totodată, RAJA va realiza, cu fonduri proprii, înlocuirea a două vane de legătură, cu diametrul de
800 mm și montarea unui nou tronson pe conducta de aducțiune.
Astfel, se va întrerupe furnizarea apei de marți – 11 octombrie 2022, ora 22.00, până joi –
13 octombrie 2022, ora 10.00. În acest interval de timp, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii
din următoarele zone:
Palazu Mare, Boreal, Tomis Plus și Impact;
Zona Comercială Nord (Dedeman, Carrefour, Selgros);
Pescărie, Delfinariu, Stadion Gheorghe Hagi, Piața Chiliei, Tăbăcărie, Faleză Nord;
Bd. Tomis, cartierele Tomis I, Tomis II, Capitol și Spitalul Clinic Județean
Constanța;
Zonele Peninsulară, Centru și Spitalul Militar;
Orașul Ovidiu (partea stângă, sensul de mers spre loc. Lumina).
Menționăm că, în data de 12 octombrie 2022, în toate zonele afectate din municipiul Constanța
se va furniza apă în intervalul orar 06.00 – 09.00, din rezerva de apă stocată la nivelul rezervorului
de la stația de pompare Călărași.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de
intervenție ale constructorului împreună cu formațiile de lucru ale RAJA vor face tot posibilul pentru
finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în parametrii optimi. Totodată, rugăm
utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz
casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.
Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de
alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor
servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.
Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei
potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de
distribuție, siguranța și continuitatea serviciilor.
Biroul de comunicare RAJA SA Constanța