Zilele trecute am comandat pentru un prieten, la librăria Cărturești din mall, prin intermediul inimosului om de carte Raluca Popescu – „librăreasă” nu pot să-i zic… – Psalmii.
Am avut în minte cea mai recentă ediție, apărută la Polirom, în aceleași condiții excepționale ca seria Septuaginta (opt volume). Dar n-am fost destul de exact. Am primit în loc „Psalmii – exegeză și comentarii mistice”, la obscura editură Galaxia Gutenberg, semnat Liviu V. Pandrea. Psalmii de la Polirom erau oricum pe stoc, în librărie, deci nu era nevoie de comandă.
Volumul primit, total necunoscut mie, a apărut în 2019 și se ocupă, ca și cel de la Polirom, de primii 50 de psalmi din Vechiul Testament. Sunt 150 cu totul. Deci la ambele edituri, ar urma să apară încă două volume. Dar când?
Le-am luat până la urmă pe amândouă. Habar n-aveam cine e Liviu Pandrea. Dar, răsfoind cartea, mi-am dat seama că era ce-mi lipsea: explicații și interpretări pentru fiecare psalm în parte. Dacă volumul I a ieșit în 2019, cât i-o mai trebui să le publice pe celelalte două?
Însă povestea lui Liviu Pandrea e cu adevărat senzațională. În primul rând, OMUL E MORT DIN 1999, de aproape fix 22 de ani! Conform Wikipedia, s-a născut la data de 2 august 1915, într-o familie formată din 6 copii, 4 băieți și două fete, tatăl său, Vincențiu Pandrea, a fost preot greco-catolic în Aruncuța, protopopiatul Cojocna-Cluj, din anul 1911 și până în 1923. Acesta, urmare a manifestărilor naționaliste, a fost arestat de autoritățile austro-ungare între septembrie 1916 și iunie 1917 și internat în Lagărul de la Sopron. Mama sa a fost Ana-Maria Pandrea, fiica preotului greco-catolic din Cerghizel, Mureș. Primele 3 clase primare le-a făcut în Aruncuța, după care și-a continuat studiile la Liceul George Barițiu din Cluj, pe care l-a terminat în anul 1932.
A urmat, între anii 1932-1939, studiile de filosofie și teologie la Roma, a continuat cu științele sociale și politice în Franța la Lille și și-a încununat studiile cu doctoratul în Teologie, absolvit cu Magna cum laude la Roma, în anul 1942. Reîntors în țară, a fost numit profesor și duhovnic la Facultatea de Teologie din Blaj până în 1946, fiind apoi transferat la Cluj ca profesor și paroh. În anul 1948 Biserica Greco-Catolică a fost interzisă de regimul comunist sub pretextul „unirii” cu Biserica Ortodoxă, iar părintele Liviu Pandrea a fost nevoit să trăiască ascuns în perioada 11 octombrie 1948 – 4 iunie 1953. A fost arestat ca urmare a unui denunț în 5 iunie 1953. A fost anchetat și torturat de serviciile secrete ale regimului comunist. După eliberare, a fost angajat la Salubritate, ca măturător, apoi zilier agricol și stenodactilograf până în 1960, când a fost încadrat ca traducător autorizat la Întreprinderea Tehnofrig din Cluj (engleză, franceză, spaniolă, italiană). Începând cu data de 1 februarie 1965 a fost numit bibliotecar la Institutul Agronomic din Cluj, de unde s-a pensionat la 31 decembrie 1979. Din 1990, a fost numit din nou profesor și duhovnic la Institutul Teologic Universitar Greco-Catolic din Cluj. A murit pe 25 februarie 1999 la Cluj Napoca.
Din descrierea editurii, „scopul urmărit în lucrarea de față a fost de a oferi cititorului român un mijloc de a întelege psalmii și de a face, astfel, din ei, o rugăciune personală pentru că, desprins măcar o clipă de tot ceea ce este vremelnicie, să simtă trecându-i peste suflet aerul tare și tonic al culmilor spiritualității, singurul în stare să facă să se deschidă, pe pământul ființei noastre răscumpărate, floarea vieții interioare și a sfințeniei autentice. În lipsa aerului de pe culmi, vrem să spunem a reculegerii continue, psalmii devin de nepătruns.
Interiorizarea este deopotrivă un rod, dar și o condiție inderogabilă pentru a ajunge în intimitatea Lui, a Celui Negrăit și tăinuit în psalmi.
Sunt comentarii în care autorul și-a lasat o parte din suflet și care l-au costat chinuri similar celor descrise de psalmist și poate că aceasta îi va ajuta și pe alții să întrezărească cărăruia ce urcă înspre cel ce este Sfințenia Însăși și Iubirea Infinită: „Arată-mi mie calea pe care să merg,/Căci spre Tine-mi înalț sufletul meu”.
Dar, dincolo de această descriere ușor bombastică, ceea ce m-a făcut cu adevărat să păstrez cartea sunt câteva dintre primele rânduri, aparținând defunctului autor:
„Încă din primii ani ai studiilor teologice am fost obsedat de o întrebare: cum se face că textul românesc al psalmilor este de multe ori obscur, ba uneori chiar refractar oricărui înțeles (!), așa încât în recitarea orelor canonice riscai mereu să te întâlnești cu nonsensuri și formulări sfidând și cea mai elementară logică, de felul unor versete ca acestea:
Ps. 67, 14: „Când vă veți odihni în mijlocul moștenitorilor” (?)
Ps. 89, 5: „Deșertăciunile lor ani vor fi, Dimineața ca iarba trece” (?)
Exact. Despre asta e vorba. Abia aștept și celelalte două volume!
