„Chefi la cuțite” a fost un format de televiziune agreabil, un show culinar în care se împleteau frumos divertismentul, competiția și ceva noțiuni practice de bucătărie. Totul până când a simțit nevoia să se alinieze tendinței generale de a fi “politically corect” și de a promova indivizi din categorii socio-profesionale care au nevoie de vizibilitate și validare.
Toate bune și frumoase. Nu m-a deranjat când am văzut travestiți, transgenderi, non-binari, tik-tokkeri (da, e o meserie, se pare). Înțeleg nevoia de incluziune, egalitate de șanse, dreptul de manifestare în spațiul public a oricui „altfel”. Dacă totul s-ar fi oprit aici.
Dar producătorii au decis să treacă la nivelul următor și să ne servească, la ore de maximă audiență, în scop de promovare, cât de ușor se fac bani din „only fans” și ce grozavă este această profesie.
Pentru cine nu știe încă, „only fans” înseamnă un canal privat unde , contracost , niște domnișoare prestează diverse servicii vizuale. Cele mai multe implică despuială și erotism.
Din nou, nicio problemă. E un fel de videochat, mai cu perdea, o „cea mai veche meserie din lume” reinterpretată, un tip de realizare de venituri cu atuuri fizice și talente speciale. Problema apare atunci când această „meserie” este prezentată ca fiind o opțiune viabilă. Un fel de „de ce nu?”
Când domnișoarelor din platou li s-a permis să detalieze modul în care fac bani și sumele la care pot ajunge prestând această activitate, eu una am înțeles un singur lucru. Că una din cele mai importante televiziuni de la noi aprobă și încurajează asta.
E adevărat. O televiziune comercială, orientată către profit, nu va avea niciodată printre priorități programe educative, ci va căuta să ofere ceea ce aduce audiență, ceea ce vinde, ceea ce se caută, ceea ce rezonează cu interesele și preocupările marii majorități a telespectatorilor.
Mă întreb totuși:
De ce nu sunt invitați olimpicii la matematică, care aduc în țară trofee de la cele mai importante concursuri internaționale? De ce nu vin sportivii care fac să se audă imnul național pe cele mai înalte podiumuri ale mapamondului? De ce nu prezentăm cercetătorii, inventatorii, artiștii care fac cunoscută România în lumea largă? Avem nenumărați și nu știe nimeni de ei, pentru că fac obiectul unei știri de nișă, a unui material de “umplutură” la final de jurnal.
De ce nu ar putea fi ei modele pentru consumatorii de programe TV?
S-a mers parcă prea departe.
Mass-media este considerată a patra putere în stat, cu un rol important în societate, în transmiterea informației, educație, formarea, influențarea și manipularea opiniei publice.
În România, pe fondul unei mari lipse de încredere a cetățenilor în autorități și conducători, aș zice că presa a devansat chiar pozițiile ocupate de executiv, legislativ și judiciar. Societatea orbecăie încercând să-și găsească repere și călăuze. Televiziunea a reușit cumva să câștige încredere. Ne-a vorbit pe limba noastră și ne-a arătat lumea așa cum este ea, cum o vedem cu toții.
Ce este greșit?
Faptul că legislația europeană și codurile de etică a mass-mediei au impus niște standarde, dar în România le vedem sistematic încălcate. Faptul că CNA nu reușește să identifice conținutul neadecvat și să sancționeze derapajele. Faptul că ni se prezintă ostentativ tot felul de false modele, de non valori, de exemplare ale mediocrității și subculturii.
Suntem în derivă, fragili și dezorientați de noile ideologii și curente. Suntem orbiți de mirajul „easy money”, de pseudo-modelele de reușită în viață, de promovarea excesivă a notorietății și bunăstării prin mijloace infame și triviale.
Despuiatele invitate la „Chefi la cuțite” să povestească cum câștigă de zece ori venitul unui român obișnuit, chinuit de un job tipic, cu un salariu de mizerie câștigat cu trudă, sunt ilustrația perfectă pentru societatea care se conturează la orizont și la care „a patra putere în stat” contribuie cu vârf și îndesat.
