Grupurile astea de tot felul de pe Facebook: deschise, închise, secrete etc….eu îi iubesc pe administratorii grupurilor – așa, un fel de mici dictatori în regatul lor virtual, cu tot felul de reguli de grup, pe care dacă nu le respecți sunt, chipurile, nevoiți să te „deporteze” din grup… către un Bărăgan virtual, să mori anonim și singur, fără să mai faci parte din grupul lor select… toate astea pe flatulență asta de rețea gratuită. Frumoasă e lumea. Și beția de putere, care e în toți și-n toate. Însă în grupurile românești excelează, mai acătării decât în alea tematice, internaționale și pestrițe.
Dacă ai ceva de zis/scris pe Facebook, amintește-ți că ai wall-ul tau, unde poți scrie ce vrei, ce crezi, ce simți. Și apoi mai sunt și Twitter, LinkedIn, Telegram și poți să îți faci un blog. Există YouTube și ai smartphone – fă-ți podcast și lovește cu informația cum crezi că e mai înțelept.
Nimeni nu te face sclavul unui site, blog, rețea de social media etc. Cine vrea sa te audă, vadă, citească etc. te găsește și fără toate astea.
Acum 20-30 de ani, fără toate comunicațiile astea „sofisticată-mă”, tot se făceau auzite vocile. Mai ales alea care contau și vorbeau în stradă, nu șobolani cu pseudonime și conturi false, ascunși în spatele tastaturii, sub poalele mamikii. Când te prinzi ca oricum ai dreptate dar turma merge la tăiat, pe cărarea ei, închide laptopul și du-te la o plimbare. Sau la mare.
Sanatate și bani sa fie, restul… e doar zgomot de fundal și vraja mării.
