Expoziția „Arta mozaicului antic și bizantin. MOZAIKON. Școala de la Alba”

Trebuie citit

Atelierul demonstrativ dedicat tehnicii mozaicului, susținut de cadrele didactice și studenții Secției Artă Sacră din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, desfășurat vineri, 14 noiembrie 2025, cu prilejul redeschiderii oficiale a 𝐄𝐝𝐢𝐟𝐢𝐜𝐢𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐑𝐨𝐦𝐚𝐧 𝐜𝐮 𝐌𝐨𝐳𝐚𝐢𝐜, s-a bucurat de un real interes din partea publicului, deopotrivă copii și adulți. Participanții au avut ocazia să descopere pașii de realizare ai unei lucrări de artă în mozaic, folosind piatră naturală, și să afle detalii fascinante despre acest meșteșug ancestral.

Cadrele didactice și studenții au împărtășit din experiența și pasiunea lor, explicând, printre altele, că pentru realizarea unei singure piese pot fi necesare până la 10 kilograme de piatră naturală, adusă chiar din Constantinopol.

Cei care doresc să viziteze Edificiul Roman cu Mozaic și expoziția „Arta mozaicului antic și bizantin. MOZAIKON. Școala de la Alba” sunt așteptați de miercuri până duminică, între orele 9:00 și 17:00. În urma deciziei conducerii 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐢𝐥𝐢𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐉𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐞𝐚𝐧 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐭𝐚𝐧𝐭̦𝐚 și a 𝐌𝐮𝐳𝐞𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐞 𝐈𝐬𝐭𝐨𝐫𝐢𝐞 𝐍𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐀𝐫𝐡𝐞𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐞 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐭𝐚𝐧𝐭̦𝐚, accesul publicului este GRATUIT până la sfârșitul anului 2025.

Articole similare

CURENT ELECTRIC APROAPE GRATIS!spot_img
CURENT ELECTRIC APROAPE GRATIS!spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img

Ultimele stiri