“Și era una la părinți, și mândră-n toate cele/ Cum este macul între dinți”… și…nu au mai apucat să termine pentru că au izbucnit într-un râs cretin, mândri nevoie mare de “creația” lor.
Așa au găsit de cuviință să își înceapă emisiunea “Vorbește Lumea” de la ProTV, de azi, de Ziua Culturii Naționale, cei trei țopârlani care o prezintă.
Abia după ce li s-a spus, probabil, în cască, faptul că e cam deplasat, au început să-și toarne cenușă în cap și să caute ieșire din situația grobiană.
Ce vreau să zic? Chiar dacă faci divertisment, există o limită până la care poți merge cu miștocăreala și caterinca. Există, slavă Domnului, atâtea surse de inspirație pentru umor în viața de zi cu zi, în societatea în care trăim, în lumea mondenă sau chiar politică.
Să-l iei în râs pe Eminescu, în ziua în care trebuie să ne amintim cu drag și recunoștință de contribuția sa la cultura românească, este o mitocănie. Să fii persoană publică, urmărită de milioane de români la tv și să faci asta, este cu atât mai grav.
Ne minunăm de ce educația și cultura sunt pe făraș.
Nu doar cei care ne conduc, sistemul, școala și profesorii poartă responsabilitatea și dețin instrumentele de a salva ce mai e de salvat din cultură. O fac și ăștia care apar pe sticlă, indiferent de genul programului.
Rușine Pro TV!