Cea mai de succes postare a mea pe facebook a fost una în care atrăgeam atenția pietonilor să caște ochii când traversează, chiar dacă-s pe trecere. A adunat mii de like-uri – poate a fost subiectul, poate cum o scrisesem – n-o să știu niciodată.
Am repetat deunăzi postarea, ca un semnal de alarmă. O fac de fiecare dată când văd la știri oameni omorâți sau betegiți pe trecerea de pietoni, în special copii. Sigur că cea mai mare vină o au șoferii, care nu realizează uneori răspunderea pe care o au, când conduc un monstru cu motor – cât ar fi de mic.
Majoritatea absolută suntem și șoferi, și pietoni, deopotrivă. Deci cam toți înțeleg ce vreau să zic. Dar mai e și o minoritate minusculă, deloc blamabilă, care n-a ținut niciodată vreun „covrig” în mână. Sau a ținut și s-a lăsat – nu mai vrea, nu-i mai place sau nu mai poate să conducă autovehicule. Sau nu-i dă voie doctorul. Dintre ei se găsesc destui care să proclame o supremație a pietonului, care deține dreptul absolut de a traversa oricând – pe trecerea de pietoni – sau pe unde-l taie capul. Când el pornește în aventură, mașinile din jurul lui se vaporizează, devin imateriale. Frâna trebuie să funcționeze instant, bolidul trebuie să se oprească în mai puțin de un metru.
Dar sistemul ăsta de frânare nu s-a inventat încă. Nici la mașini, nici la vapoare, nici la rachete. Există o vorbă care spune că „fierul e fier”, nu știi cum reacționează. Or ține frânele? Prostul de la volan o fi atent? Nu cumva e și ud sau înghețat pe jos? Nu contează – pietonul are prioritate!
Postarea recentă în cauză suna așa: „Aproape întotdeauna cei loviți pe trecerea de pietoni sunt și ei de vină. Aproape întotdeauna. Am să spun asta până mor. Dar nu pe trecerea de pietoni, pentru că eu casc ochii și mă uit de 7 ori când traversez.” Asta spune și Codul Rutier – trebuie să te asiguri, chiar și la trecerea de pietoni. Subliniez cuvântul „ȘI”. S-au găsit destui proști – că nu pot să le spun altfel – care să-mi reamintească crudul adevăr, că pietonii sunt infailibili și intangibili. Am replicat că e cimitirul plin de oameni care au avut prioritate… Unul chiar a venit cu argumentul suprem: „Da, dar în Anglia…” După care mi-a urat șă mă calce fiul lui Gino Iorgulescu… OK.
Dar au fost și oameni care au înțeles ce vreau să zic, și asta… mă liniștește (vorba reclamei la vopsea lavabilă): „Prostia asta cu trecerea de pietoni e doar pe la noi. Am fost în multe țări – Turcia, Grecia, Italia, etc. Pietonul trebuie să fie atent.”. „Unii se aruncă pe trecere cu căștile pe urechi sau cu ochii-n telefon. Ei știu că au prioritate. Mai departe, nu contează cine vine. Că e o mașină de poliție în misiune sau pompieri, ambulanță, ori vreun șofer neatent… Ok, dar măcar din curiozitate, nu te uiți să vezi dacă chiar are de gând să oprească? Că spui că ai dreptate. Păi, vezi să nu mori cu ea-n brațe…”. „La noi nu există disciplină în sensul ăsta. Traversează pe rând, vin pe diagonală din stația de autobuz spre trecere, nu se asigură… etc.”
„Cam ce însemn să se inventeze ca pietonul să traverseze absolut in siguranță.?” Nu, doamnă (care m-a și șters pe chestia asta, din lista de „prieteni”), semnul (nu însemnul) există deja. Dar nu despre asta e vorba (ceea ce n-ar trebui să existe e punctul dinaintea semnului întrebării…). Doamna este probabil genul despre care vom citi sau vom vedea la știri că „vai, săraca, Dzeu s-o ierte, a călcat-o mașina pe trecerea de pietoni”. Șoferul va face închisoare, cel mai probabil cu suspendare, chiar dacă era beat sau drogat… Dar tu te duci la cimitir, madam, cu dreptatea de mână.
