Un oraș nu se măsoară doar în investiții, clădiri sau număr de turiști. Se măsoară în felul în care oamenii aleg să rămână în el. În câtă viață există între două cafele, într-un parc, pe o faleză, pe o stradă care nu mai depinde de sezon. Iar aici, Constanța încearcă astăzi să își rescrie povestea.
E un test simplu pe care îl poți face pentru orice oraș din lume. Nu cu statistici sau studii de urbanism, ci cu o cafea de dimineață. Du-te pe cea mai animată stradă a orașului la ora 9 dimineața, comandă o cafea și uită-te în jur. Câți oameni sunt? Sunt în grabă sau stau? Se uită unii la alții sau fiecare e cufundat în propriul telefon? Există copii, bătrâni, oameni cu câini, oameni care citesc? Există viață sau există doar circulație?
Cafeaua de dimineață spune tot ce trebuie să știi despre un spațiu urban. Dacă îți vine să o prelungești, dacă simți că locul ăla e al tău, că aparții, atunci orașul a reușit ceva esențial. Dacă vrei să pleci repede, dacă totul pare tranzitoriu, dacă nu există niciun motiv să stai, atunci, indiferent câte clădiri frumoase are, orașul a eșuat la testul fundamental. Constanța pică acest test cam 8 luni din 12. Spun asta cu o tristețe sinceră față de un oraș pe care îl știu de când eram copil și pe care îl iubesc tocmai pentru că îl știu prea bine. Constanța are mare, are vechime, are un centru istoric cu straturi de civilizații suprapuse, are port, are o energie aparte și totuși, în afara verii, devine o altă ființă. Mai palidă, mai retrasă, mai puțin a ei. Nu e singura care suferă de această boală.
Maximilian Zielinski, Senior Partner la Foster + Partners – biroul care a proiectat Apple Park, Reichstag și care lucrează acum la reconversia urbană a Constanței – a pus-o în cuvinte precise la summitul TILIA organizat de IULIUS în aprilie, la Iași: actuala structură a Constanței evidențiază un dezechilibru major, activitate intensă în sezonul estival și o reducere semnificativă a vieții urbane în restul anului.
Un dezechilibru major. Adică un oraș care trăiește sezonier. Un oraș care nu știe să fie al locuitorilor săi în lunile fără turiști.
Soluțiile la astfel de probleme vin, de obicei, de la oameni care au mai rezolvat probleme similare și care știu că nu există scurtătură.
La TILIA, Summitul Orașelor din România, organizat de Fundația IULIUS în parteneriat cu BERD în aprilie 2026, Charles Montgomery, autorul cărții Orașul fericit și una dintre cele mai citate voci în urbanismul mondial, a spus ceva ce vreau să rețin cu exactitate:
„Avem deja suficiente dovezi că fericirea urbană nu ține doar de infrastructură sau de prosperitate economică, ci de calitatea relațiilor dintre oameni. Conexiunea socială cu familia, cu vecinii, cu comunitatea este ingredientul esențial al unui oraș sănătos. Experimente și intervenții din întreaga lume arată că, atunci când proiectăm spații care aduc oamenii împreună, crește încrederea socială, iar odată cu ea cresc siguranța, echitatea și calitatea vieții.”
Aceste cuvinte m-au dus cu gândul la Constanța. La cât de puțin spațiu are orașul pentru ca oamenii să se întâlnească iarna.
Stefan Behling, Senior Executive Partner la Foster + Partners, a adăugat ceva care mi-a sunat ca un diagnostic:
„Arhitectura nu înseamnă doar clădiri, ci experiențe: trebuie să redăm orașele oamenilor și să creăm spații de care aceștia să se poată bucura cu adevărat. Căutăm să creăm locuri mai sănătoase pentru oameni, prin care să ajutăm natura să
se întoarcă în orașe.”
Proiectul despre care vorbește e al companiei IULIUS și e semnat de Foster + Partners. Se referă la 38 de hectare din fosta platformă petrolieră Oil Terminal, în zona de nord a Constanței. O zonă industrială abandonată, contaminată, pe care
IULIUS o pregătește pentru o reconversie urbană de amploare europeană: investiție de peste 800 de milioane de euro, cu funcțiuni mixte: retail, spații publice, zone de relaxare, parcuri și spații verzi, infrastructură culturală, rețele de mobilitate
alternativă.
Raluca Munteanu, Director de Dezvoltare IULIUS, a explicat la TILIA cum arată logica acestei viziuni în practică:
„La IULIUS, ne preocupă ideea de a construi pentru generații, nu pentru randamente rapide. Am auzit de nenumărate ori că nu se poate: că nu se poate reloca, decontamina, bioremedia sau reconecta o platformă industrială la oraș. Dar experiența noastră ne arată că unele proiecte par imposibile doar până devin realitate. Cea mai mare provocare nu sunt nici banii, nici avizele, ci convingerea – a administrației, a cetățenilor și a echipei – că un loc poate deveni mai mult decât este astăzi.”
Iar pentru Constanța, convingerea asta înseamnă ceva concret: o axă urbană continuă între oraș și mare, parcuri conectate, trasee pietonale, integrarea portului și a orașului vechi într-un sistem urban coerent. Un loc care să funcționeze în toate cele 365 de zile ale anului, nu doar în cele 90 de vară. Nu știu cum va arăta Constanța când proiectul va fi gata. Dar știu cum arată Palas din Iași astăzi. Știu cum arată Iulius Town din Timișoara. Știu că amândouă erau, la momentul în care IULIUS a intrat acolo, zone despre care oamenii spuneau că nu se poate face nimic. Și că astăzi sunt locurile în care acei oameni își duc copiii duminica dimineața, pe iarbă.
Și știu că Maximilian Zielinski a descris Constanța exact cum descrisese Iașul înainte de Palas: ca pe un loc cu potențial enorm și cu un dezechilibru care trebuie reparat. Un loc care poate deveni altceva. Într-o zi și constănțenii vor putea comanda o cafea de dimineață pe o terasă lângă mare în octombrie și să nu simtă că sunt singuri în oraș. Că locul ăla e și al lor, nu doar vara, nu doar pentru turiști.
Că e al lor tot timpul anului.
