33.4 C
Constanța
marți, 9 august 2022

„Goi pușcă”, la Teatrul de Vară Soveja, în cadrul SEAS!

spot_img

Trebuie citit

Teatrul de Stat Constanţa organizează, în perioada 7 iulie – 31 august, SEAS 2022 – Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului, un eveniment conceput pentru a oferi constănțenilor, dar și turiștilor care aleg litoralul românesc pe perioada verii, șansa de a vedea o selecție variată de spectacole de teatru și muzică de pe scenele din întreaga țară.

Reprezentațiile vor avea loc la Teatrul de Vară Soveja și pe scena special amenajată în Parcul Arheologic din centrul orașului.

Mâine, 20 iulie, începând cu ora 21.00, sunteți invitați la Teatrul de Vară Soveja pentru a viziona o comedie spumoasă a Teatrului de Stat Constanța.

Biletele se pot achiziționa de pe https://www.mystage.ro/.

Spectacolul GOI PUȘCĂ, după filmul The Full Monty, text de Simon Beaufoy, traducerea Bogdan Budeș, este regizat de Vlad Cristache

Scenografia poartă semnătura Mădălinei Niculae, iar coregrafia este realizată de Ștefan Lupu, cu asistența actriței Florinei Stănculeț. Lighting design-ul este realizat de Alexandru Bibere.

În distribuție: Marian Adochiței, Ionuț Paul Ștefan, Iulian Enache, Theodor Șoptelea, Florentin Roman, Florin Aioane/ Ștefan Mihai, copilul Matei Doreanu, Alina Manțu, Florina Stănculeț, Liliana Cazan / Luiza Sarivan, Liviu Manolache / Dan Cojocaru, Andrei Cantaragiu, Adi Dumitrescu, Remus Archip, Andrei Bibire, Laura Iordan-Adrian, Georgiana Mazilescu, Lana Moscaliuc și Ecaterina Lupu/ Cristiana Luca.

Regizorul Teatrului de Stat Constanța, Vlad Cristache, este unul dintre cei mai titrați, premiați și nominalizați regizori români din generația tânără; la numai 34 de ani, are deja zeci de spectacole – circa 40 – montate în numeroase teatre din capitală și din țară. Montează câte cel puțin patru spectacole pe an, iar la Constanța a regizat mai întâi spectacolul „Lasă-mă să intru”, un thriller poetic, apoi, în timpul carantinei, spectacolul lectură „Copilul acesta” de Joël Pommerat – difuzat online, iar la sfârșitul lui 2020, dar cu premiera amânată în 2021, tot din cauza pandemiei, o comedie muzicală de Eugène Labiche, „Crima din strada Lourcine”.

În 2011 a fost nominalizat pentru debut la Gala Premiilor Uniter pentru regia spectacolului „Peer Gynt”; spectacolul „Deșteptarea primăverii” de la Teatrul Mic a avut trei nominalizări în 2017, printre care la premiul pentru Cel mai bun spectacol; spectacolul „True West” de Sam Shepard a intrat în selecția oficială a Festivalului Național de Teatru 2019; spectacolul „Romanțioșii” de Edmond Rostand a obținut trei premii la Festivalul Național de Comedie Galați 2019, printre care premiul pentru Cel mai bun spectacol.

Mădălina Niculae, cea care a gândit decorul și costumele spectacolului „Goi pușcă”, este unul dintre scenografii preferați de Vlad Cristache și lucrează, de obicei, alături de Andreea Tecla. Împreună au semnat scenografia pentru „Lasă-mă să intru” și pentru „Crima din strada Lourcine”, și tot împreună au câștigat, în 2019, premiul UNITER pentru debut, cu „R.U.R” de Karel Čapek, regia Vlad Cristache, la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, secția germană.

Ștefan Lupu a coordonat mișcarea scenică și coregrafia. Este dansator, actor și regizor, cea mai recentă realizare a sa la Constanța fiind montarea spectacolului „Alice în Țara Oglinzilor”, la Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare”. În 2014 a primit Premiul special al UNITER pentru rolul din spectacolul de teatru-dans „Zic-Zac”.

Spectacolul nu este recomandat copiilor sub 14 ani.

- Advertisement -spot_img

Articole similare

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele stiri