Multe din accidentele de mașină din România sunt puse pe seama lipsei de profesionalism și de activitate a Poliției Rutiere. O instituție a statului care ar putea chiar să se autofinanțeze, dacă și-ar face corect treaba. Alții o pun pe seama aceleiași nepriceperi a școlilor de șoferi, care s-au deprofesionalizat mult în ultimii treizeci de ani. Așa cum și la licee se intră mai ușor (noi eram 4 pe loc la un amărât de liceu industrial, în anii ‘80) așa e și cu școlile de șoferi. Până și analfabeții au azi carnet de conducere.
Și chiar dacă n-ar fi așa. Sunt o mulțime de chestii practice care nu se învață la școala de șoferi. Sau nu se „taxează” la examenele pentru obținerea permisului. Primul lucru ar fi vederea spațială. Unii pur și simplu nu „simt” cât de mare e mașina sau cât de repede se deplasează. Așa cum multă lume nu apreciază corect dacă ciorba rămasă într-o oală mai mare încape mutată într-una mai mică… Uitați-vă la cei/cele care pur și simplu nu-și dau seama dacă au loc să treacă printre două mașini, pe o alee îngustă. Sau care parchează la un metru de bordură, crezând că s-au lipit de ea (bine, aici încape și multă nesimțire…).
Sau – și mai periculos – cei care nu apreciază corect la ce distanță e mașina care vine din față și cât de repede se deplasează. Și intră în depășire. Cred că un simulator la examene ar da rezultate spectaculoase. Sau cei lipsiți complet de reflexe – de la cei care „adorm” la semafor, până la cei care ocolesc o canalizare, dar intră-n pom cu mașina.
În fine, o categorie amuzantă de șoferi, circumscrisă tot celor care nu percep cât de mare/mică le e mașina. Cei care, atunci când virează la stânga, fac întâi un arc de cerc mare spre dreapta, de parcă ar întoarce camionul. Așa e că-i știți și i-ați văzut, măcar o dată?!
