Încă un „succes” cultural al vremurilor pe care le trăim: ARTMANIA de la Sibiu – cel mai serios și prestigios festival muzical din România, exceptând pe cele de manele, bumți-bumți, freaca de disc și muzică de cocalari, cu înjurături – nu se mai ține în 2026, după douăzeci de ani de glorie.
Explicațiile oferite azi presei sunt absconse și stufoase:
„După 20 de ani și 18 ediții, ARTmania Festival nu se va desfășura în 2026 în formatul cu care publicul nostru este obișnuit. Decizia vine în urma unui blocaj legislativ prin intrarea in vigoare a Normativului pe care, în ciuda demersurilor repetate, nu l-am putut depăși la timp pentru ediția din acest an.”
Două decenii, Sibiul a devenit, în fiecare vară, o capitală europeană a rock-ului. Pe scena din Piața Mare au urcat artiști care au definit generații: KORN, Dream Theater, Nightwish, Transatlantic, Devin Townsend, Tarja, King Diamond, Within Temptation, Opeth, Apocalyptica, Meshuggah, Extreme, Serj Tankian, Die Toten Hosen și mulți alții.

„De-a lungul anilor, chiar și în cele mai dificile contexte economice, am ales să ne respectăm publicul:
am refuzat compromisurile în ceea ce privește programul;
am susținut ediții în pierdere, fără să renunțăm la calitatea artistică.”
Aceste eforturi au fost validate constant la nivel european:
- Best Small Festival – European Festival Awards 2018, alături de nominalizări precum Wacken Winter Nights, Ypsigrock Festival, Metal Hammer Paradise, Tauron Nowa Muzyka Katowice și Telekom Electronic Beats Festival.
- Award for Excellence and Passion – European Festival Awards 2020, acordat Codruței Vulcu, prima persoană din România distinsă vreodată în această categorie. În același an, nominalizările au inclus nume de prim-plan ale industriei europene: Barrie Marshall (agent al turneelor Paul McCartney și Rolling Stones), Folkert Koopmans (FKP Scorpio), Eric van Eerdenburg (Lowlands), Ben Challis (Glastonbury), Mikolaj Ziolkowski (Open’er Festival) și Holger Jan Schmidt (Secretar General Yourope).

| De ce s-a ajuns aici? Blocajul normativ! |
| Începând cu 1 mai 2025, a intrat în aplicare Normativul P118/1-2025 privind securitatea la incendiu, emis de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Noile reglementări au un impact direct asupra organizării evenimentelor în aer liber, în special asupra celor cu acces pe bază de bilete și cu perimetru delimitat prin sisteme de împrejmuire. Pe scurt: sunt impuse distanțe de siguranță față de clădiri care, în configurația istorică a Pieței Mari din Sibiu, reduc drastic suprafața utilizabilă. |
Concret:
- se impun distanțe de siguranță de 12-15m față de clădiri, care cresc la 24-30m pentru capacități de peste 400 de persoane;
- aceste distanțe trebuie respectate inclusiv față de terasele comerciale din Piața Mare!?
În configurația actuală a Pieței Mari din Sibiu, aplicarea acestor prevederi reduce drastic suprafața utilizabilă pentru festival la aproximativ 1.300 mp, comparativ cu 7.120 mp în anii precedenți. Practic, organizarea unui festival de talie internațională în Piața Mare devine imposibilă.
Cu alte cuvinte, lanțul de avize este blocat din start:
- fără aviz/autorizație ISU, avizul de adunare publică este nul;
- fără aceste avize, evenimentul nu poate fi organizat legal.

| De ce 2025 a fost posibil, iar 2026 nu? |
| O întrebare firească este de ce ediția din 2025 a putut avea loc, iar cea din 2026 nu. Răspunsul ține de momentul punerii biletelor în vânzare. Biletele pentru ediția din 2025 au fost puse în vânzare în vara anului 2024, înainte de intrarea în vigoare a Normativului P118/1-2025. Evaluarea și obținerea avizelor s-au realizat, așadar, în baza cadrului legislativ anterior, cu măsuri compensatorii convenite împreună cu autoritățile – soluție care a permis organizarea evenimentului în condiții de siguranță și în deplină legalitate. Pentru 2026, aceeași abordare nu mai este posibilă. La momentul punerii biletelor în vânzare, noul normativ era deja în vigoare. |

În vara anului 2025, atât ARTmania, cât și ceilalți organizatori de evenimente mari au semnalat și au discutat cu autoritățile dificultățile de implementare a noului normativ, primind asigurări că vor fi operate corecții după încheierea sezonului festivalier. În lipsa unor clarificări sau modificări până la finalul lunii august 2025, ARTmania a decis suspendarea vânzării biletelor, începând cu 1 septembrie 2025, în așteptarea acestor clarificări. Care n-au mai venit niciodată. Deși autoritățile au semnalat că lucrează la precizări, niciun cadru normativ revizuit nu a fost publicat oficial până la data aceasta.





