RAJA Constanța sărbătorește astăzi, 22 martie 2023, Ziua Mondială a Apei, alături de
participanții concursului “Apa este viață”, nerăbdători să afle rezultatul efortului depus în scopul
salvării naturii. Competiția organizată de compania locală de apă a reunit sute de picturi și
desene valoroase, care au respectat tema – “Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume –
Fiecare picătură contează”.
Conceptul din acest an a inspirat sute de școlari constănțeni care nu au ezitat să redea, prin
idei și culori, pe foaia de hârtie, mesaje cât mai inspirate despre APĂ, ca resursă vitală, dar
limitată, ce trebuie protejată și utilizată într-un mod sustenabil.
Prin acțiunile derulate în spațiul școlar, compania locală de apă încurajează dezvoltarea
activităților care să conducă la protejarea mediului înconjurător, conturând astfel formarea unui
comportament ecologic și în rândul elevilor.
Mulțumim micilor artiști pentru implicare și îi anunțăm că, potrivit regulamentului
concursului “Apa este viață”, publicul a decis, prin vot virtual, care sunt cele mai apreciate
creații artistice. Au fost declarați câștigători participanții ale căror lucrări au acumulat cele mai
multe aprecieri pe pagina de Facebook RAJA, accesând butoanele „Like” sau „Love”.
Toate lucrările înregistrate în concurs au fost publicate, începând cu data de 04 martie 2023,
în cadrul unei expoziții, pe pagina de Facebook RAJA SA, în două albume, câte unul pentru
fiecare categorie de vârstă (7-11 ani, respectiv 12-16 ani), pentru a putea fi votate de susținători.
La înălțime se ridică și premiile pregătite pentru micii artiști. Pentru fiecare categorie de
vârstă sunt acordate premii constând în: locul I – o trotinetă electrică, locul II – o bicicletă și
locul III – un hoverboard, însoțite de câte un voucher în valoare de 300 lei de la librăria
Cărturești. Pentru mențiuni, premiile constau în câte un voucher în valoare de 300 lei de la
librăria Cărturești.
Ca și anul trecut, conform Regulamentului concursului, organizatorul – RAJA SA acordă
câte o mențiune specială pentru fiecare categorie de vârstă.
Câștigătorii concursului “Apa este viață” – ediția 2023 sunt următorii:
Categoria 07 – 11 ani
• Locul I – Han Nadia Ioana, lucrarea nr. 52;
• Locul II – Han Sorina Maria, lucrarea nr. 51;
• Locul III – Trandafir David Gabriel, lucrarea nr. 43;
• Mentiune – Radu Luca Ciprian, lucrarea nr. 48;
• Mențiune – Butnaru Antonia, lucrarea nr. 124;
• Mențiune – Burlacu Andrei, lucrarea nr. 45;
• Mențiune specială – Maloș Sara Ioana, lucrarea nr. 79.
Categoria 12 – 16 ani
• Locul I – Marastawi Nadin, lucrarea nr. 36;
• Locul II – Boantă Alessia, lucrarea nr. 31;
• Locul III – Ene Miruna Andreea, lucrarea nr. 35;
• Mențiune – Pascal Diana Georgiana Doina, lucrarea nr. 27;
• Mențiune – Coman Sofia, lucrarea nr. 33;
• Mențiune – Cernea Elena Cristina, lucrarea nr. 20;
• Mențiune specială – Tuccilo Carolina Gloria, lucrarea nr.34.
Având în vedere art. 5, alin. 5.7. din Regulamentul concursului: RAJA își rezervă dreptul de
a invalida și elimina din concurs participanții suspecți de faptul că au acumulat numărul de
aprecieri în mod fraudulos, fără a fi obligată de a demonstra cu probe modul în care
participanții respectivi au primit aprecierile, dar și urmare a verificărilor efectuate, una dintre
lucrările transmise și acceptate în concurs a fost descalificată.
Deși prevederile enunțate mai sus nu obligă organizatorul să ofere explicații, dorim totuși să
aducem la cunoștință că lucrarea a fost eliminată în urma constatării faptului că voturile au fost
obținute prin inducerea în eroare a celor care au votat. Astfel, au fost propagate în mediul online
false promisiuni privind diverse acte de caritate pentru cazuri sociale sau diferite donații de
fonduri în funcție de numărul de like-uri acumulate.
Premierea câștigătorilor va avea loc în perioada 03 – 06 aprilie 2023 la sediul central al
companiei RAJA SA.