-5.6 C
Constanța
marți, 11 februarie 2025

Putin și Zelensky

spot_img

Trebuie citit

Să începem cu începutul, să nu îmi facă vreun zelos procese de intenție:

Nu e vreun stat în istorie care să fi făcut mai mult rău poporului român și estului Europei, în general, decât Mama Rusiia. Bine ar fi fost ca statul rus să se fi înființat dincolo de Urali și nu la Novgorod și încă în secolul al IX-lea.

Dar ca orice realitate istorică, pe care nu o alegi, Rusia a pus mult mai tânărul stat român și pe ceilalți vecini în fața faptului împlinit. Acest teritoriu imens, care ține în granițele lui un popor mistic, care și-a apărat cu slugărnicie țarii și mai apoi satrapii comuniști, îl apără azi și pe Putin, rămas captiv în medievalul vis al lui Petru cel Mare, de a extinde granițele Rusiei de la Atlantic la Pacific.

Ceva sancțiuni, condamnarea Rusiei și cam atât

În aceste condiții, Ucraina este practic singura țară europeană pe care Putin o putea ataca pentru a-și satisface vanitatea de țar expansionist. Un stat nemembru NATO, cu o populație de 20% etnici ruși, cu vaste teritorii făcute cadou de Lenin, Stalin și Hrușciov, cu abordare nu tocmai tolerantă față de minorități – inclusiv cele românești și maghiare, nu doar ruse – numai bun pentru ca propaganda rusească să justifice punerea în funcțiune a mașinii de război. Un fel de frate mai mic, sacrificat de fiecare dată când interesul Rusiei o cerea, dar care, odată cu căderea Cortinei de Fier și mai cu seamă după Maidan a început să-și caute un loc mai aproape de Europa.

Totuși, corupția publică, lipsa drepturilor minorităților, economia încă slab reglementată, problemele de frontieră și alte neajunsuri mereu revendicate de multe state vestice, dar și „acordul verbal” de extindere a NATO – Rusia, devoalat public de Secretarul General NATO în 17 mai 1990 la Bruxelles, au ținut Ucraina departe de UE și NATO. Încă din 2007, prin afirmația publică făcută la München, că „NATO a înșelat Rusia” prin extinderea spre est, Putin și-a pregătit motivele pentru această invazie, uitând că, încă în 1997, fusese semnat „Acordul fondator NATO – Rusia” prin care Rusia devenea partener NATO. Primul pas, anexarea Crimeei, a semănat la indigo cu anexarea Austriei de către Hitler, iar răspunsul țărilor vestice a fost previzibil: ceva sancțiuni, condamnarea Rusiei și cam atât.

Rusia, „vărul bețiv de la țară”

Când ai de a face cu o mare putere nucleară, al doilea producător de petrol și gaze al lumii, ești legat economic de secole, bunăstarea cetățenilor tăi și chiar pacea lumii depind de răspunsul tău, firesc că ești prudent în a lua decizii radicale, dacă ești responsabil. Iar Putin pe asta s-a bazat: pe răspunsul previzibil și responsabil al democrațiilor occidentale. Nu era prima dată când Rusia se comporta în Europa ca „vărul bețiv de la țară”, pe care nu îl mai primești în casă, după ce s-a îmbătat și a spart paharele, apoi îl ierți, după ce te mai îmbunează cu o vizită de curtoazie și niște ouă de curte.

Acordurile de la Minsk, din 2015 și de la Paris, din 2019, privind statutul special al Donbasului, acorduri care au fost încălcate permanent atât de ruși cât și de ucrainieni, l-au alimentat și mai tare pe Putin. În 2020, când Ucraina a devenit partener EPO (cu oportunități sporite) al NATO, mulți specialiști în geopolitică au estimat că acest act reprezintă o „provocare suplimentară” la adresa Rusiei. Iar Putin a văzut în asta ultimul tren înainte de aderarea Ucrainei la NATO și oprirea definitivă a visului secular de a aduce toți rușii în Mama Rusie. Probabil că nimeni nu se aștepta la un atac masiv asupra Ucrainei și toată lumea era cu ochii pe Donbas, după masarea trupelor rusești la estul graniței ucrainiene. Dar s-a întâmplat în ziua fatidică de 24 februarie! Atacarea Kievului, dinspre Belarus, a fost o surpriză pentru mulți analiști, în condițiile în care Rusia a afirmat mereu că nu dorește ocuparea Ucrainei, ci „denazificarea”, apărarea minorității ruse, comasate la sud și est. Veșnicul discurs duplicitar al agresorilor!

Nebunul care se voia rege

Cu siguranță că Putin, căzut pradă propriei propagande, nu se aștepta la rezistență, ci la un marș semi-triumfal spre capitală. Dacă voia cu adevărat să cucerească un stat de 40 de milioane de locuitori prin luptă la sol, trebuia să învețe de la Hitler că un „blietzkrieg” cu o țară de dimensiunea Ucrainei se duce cu minimum un milion de soldați, nicidecum cu o sută de mii. Așadar, răspunsul Ucrainei și al comunității internaționale a pus în șah nebunul care se voia rege. Trupele de militari în termen, logistica precară, surpriza ripostei și sancțiunile economice, care au slăbit capacitatea Rusiei de a susține un război în teren, au încetinit planurile Rusiei, care s-a trezit în situația unui război de uzură, în luptă nu doar cu soldații din teren, dar și cu prăbușirea propriei economii sub sancțiunile internaționale.

Și pentru că un eșec în Ucraina ar însemna detronarea sa, Putin a devenit de la săptămână la săptămână mai înverșunat. Dacă la început ataca doar logistica militară, au urmat turnuri de televiziune, fabrici, obiective civile și cu siguranță că, pe măsură ce disperarea sa va crește, nu va ezita să facă Ucraina una cu pământul. În același timp Zelensky s-a angajat să lupte „până la ultimul om”. O atitudine pe care aș admira-o, dacă nu ar fi la mijloc câteva realități incontestabile:

NATO nu poate interveni direct, militar în război, deoarece asta ar însemna externalizarea conflictului la scară mondială – așadar te lupți cu a doua armată a lumii, care doar de teama condamnării unor crime de război nu a dat încă drumul la un „război total”;

  • Sancțiunile economice asupra Rusiei pun presiune tot mai mare pe economiile vestice, mai ales a statelor din Uniunea Europeană, renunțarea la petrolul și gazele rusești afectează drastic nivelul de trai al cetățenilor europeni și pe termen lung a întregii lumi;
  • China, India, Brazilia și alte state mari ale lumii nu sunt ferm poziționate în favoarea Ucrainei, continuând relațiile economice cu Rusia, ceea ce ar putea susține încă multă vreme economia de război rusească.Blocarea Mării Azov și punerea în pericol a traficului în Marea Neagră (mai nou din cauza minelor în derivă), slăbesc capacitatea de aprovizionare a Ucrainei, dar cresc și costurile transporturilor internaționale și ale mărfurilor, iar situația ar putea degenera până la închiderea Bosforului.

Așadar războiul ucrainean afectează negativ inclusiv popoarele care sunt în favoarea Ucrainei, care nu vor putea susține la infinit sancțiuni totale asupra Rusiei fără costuri personale enorme. În același timp, fiecare zi de război înseamnă mii de vieți pierdute și depopularea masivă a Ucrainei. 10 milioane de ucrainieni și-au părăsit casele, aproape 5 milioane dintre ei au părăsit Ucraina. Bombardamentele rusești duc la pierderi economice de două miliarde de euro pe zi pentru Ucraina, fiecare săptămână însemnând un an de reconstrucție. Nu e ca și cum ar lupta soldați cu soldați „până la ultimul om”, undeva la granițe, iar – când s-a încheiat războiul – omul de rând află cui va plăti în continuare impozitele. Expunerea volens-nonlens a populației civile din orașe ca „scut uman”, duce zilnic la tragedii personale inimaginabile: bombardamente, lupte de stradă, lipsa alimentelor și a apei, ceea ce înseamnă flagelarea propriului popor. Legea marțială, desființarea tuturor partidelor de opoziție, controlul statului asupra mass media, exodul masiv – sunt semne că omul de rând se supune că nu are ce face deciziei continuării războiului, nu că este neapărat de acord cu el.

Repet: pentru izbucnirea războiul și atrocitățile sale, primul responsabil este Putin și sunt convins că, dacă ar exista o soluție minune, lumea civilizată l-ar face să dispară mâine. Poate doar rușii să se sature de atâtea sancțiuni și să îi dea jos, dar deocamdată nu sunt semne. Are încă o oligarhie puternică și e dispus să sacrifice brutal orice opozant… și vorbim de rezilientul popor rus, care își iubește călăii. Totuși, pentru adâncirea crizei umanitare din Ucraina este responsabilă și administrația lui Zelensky, care nu pare dispusă la negocierea câtorva condiții minimale care să îi dea lui Putin ocazia să încheie „pe plus” nebunia pe care a provocat-o. Chiar dacă dorința lui Zelenski de a-și apăra țara este legitimă, în disperarea de a rezista apelează la o retorică injustă, afirmând că „NATO se teme de Rusia” de aceea nu intervine în Ucraina sau nu o primește în alianță. Și, în plus, se bazează pe un calcul eronat, în ideea că vrea doar „victorie”. Chiar dacă va fi așa, va fi o victorie a la Pyrus. („Încă o victorie ca asta și suntem termiați!”)

Meantime, NATO, care „se teme de Rusia”: statele NATO au făcut scut economic în jurul Ucrainei cu prețul bunăstării propriilor cetățeni și a unor pierderi uriașe pentru marile companii, care nu s-au dovedit atât de cinice cum ne place să credem, închizând afaceri de miliarde în Rusia. Statele NATO s-au mobilizat exemplar din punct de vedere umanitar pentru a sprijini Ucraina și niciun om cu capul pe umeri nu a rămas impasibil, ajutând și la nivel individual refugiații alungați de acest război. Statele NATO au fost mai mult decât proactive în sprijinirea Ucrainei, prin sprijin logistic și cu echipament militar, chiar dacă NATO este o alianță defensivă. Dar nu poți cere țărilor NATO să își târască popoarele într-un război după ce, totuși, ai stat secole cu un ochi la răsărit și unul la apus și nu ai fost dispus să cedezi la reforme cu care ți-ai fi negociat serios, în timp, locul pe harta lumii. România și alte state din vechiul bloc comunist au parcurs ani de zile de reforme reale, au schimbat mentalități, au prezentat garanții, au dat dovadă de determinare, au acceptat măsuri nepopulare, sancțiuni chiar, pentru a se alinia la regulile NATO și UE. Societatea ucraineană poate nu a avut nici timpul necesar, dar nici maleabitatea de a renunța la multe cutume incompatibile cu normele vestice.

Știu că mulți dintre cei are n-au pus în viața lor mâna pe o armă, vor condamna o astfel de atitudine, dar distrugerea economică a Ucrainei și aruncarea în luptă a orașelor și a populației civile, depopularea masivă și poate iremediabilă, nu cred că înseamnă interesul real al Ucrainei. Acceptarea unei neutralități cu garanții de securitate, pe model suedez sau elvețian, acordarea drepturilor minimale minoritățor naționale – învățământ, presă, religie, respectarea acordurile de la Minsk și Paris în ceea ce privește statutul special al Donbasului, condiționate de re tragerea Rusiei și primirea eventual a unor compensații de război de la Rusia, a unui Plan Marshall din partea comunității internaționale pentru Ucraina, cred că nu înseamnă nicidecum capitulare, ci o încheiere onorabilă a ceea ce de la zi la zi se transformă într-un pogrom.

Oricum Ucraina a arătat curaj și determinare. Toată lumea cred că ar răsufla ușurată, inclusiv ucrainienii. oricum Putin nu are ieșire onorabilă din război, pentru lumea civilizată, dar în disperarea sa de a hrăni propaganda rusă se va duce până la sinucidere sau la distrugerea Ucrainei, dacă nu obține ceva „de livrat”, care să justifice războiul. Și nici nu vrea, cu siguranță, să ajungă să fie judecat de tribunalul de la Haga.E capul lui în joc! Poate ideea lui Zelenski cu referendumul e una bună, dar hai odată cu el, că nu mai ai cu cine îl face curând! Mie mi-e clar că în acest război nu va fi un învins și un învingător, dar fiecare va trebui să obțină ceva. Altfel, alternativa la pace va fi transformarea Ucrainei într-o Sirie a Europei, pe termen nelimitat sau măcar până când nebunul nu va mai fi rege. Sau capitularea pe model japonez a Ucrainei, cu un Putin declarat internațional criminal de război, atunci când distrugerile și viețile sacrificate vor echivala cu o nouă Hiroshima. Sau – who knows? – poate că rușii o să se sature de restricții și să îl mazilească pe Putin sau să îl forțeze să pună capăt războiului. Dar nu cred că se va întâmpla asta mâine, deși aș vrea să mă înșel. Eu, dacă aș fi Zelensky nu m-aș baza pe asta, când în fiecare zi îmi mor copiii.

Chiar dacă „vitejii” care se inspiră doar din filmele cu Rambo mă vor condamna, eu nu aș avea cinismul „să lupt până la ultimul…” meu copil.Doamne! Niciun Putin de pe lumea asta nu are dreptul de a pune pe cineva în fața unei astfel de alegeri!

Dumnezeu să apere România!

Ovidiu Sorin CUPȘA

Textele preluate în Metropola Constanța sunt publicate cu acordul explicit al autorilor.

Articole similare

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele stiri