Reporterii transmit de pe plajă și spun ca la mare e bine și răcoare. Am fost eu azi. Nu e.
Mai întâi, stai pe o parte și pe alta, ca pe grătar. Că nah, vrei să scapi de albul scandinav și să fii mai latino. Începi destul de repede sa te încingi, ca urmare începi să transpiri și devii lipicios.
Apoi vine o briză, îți suflă nisip pe tot corpul, nisip care se prinde și face o crustă grunjoasă. Basically te transformi într-un șnițel dat prin ou și pesmet și lăsat prea mult pe foc. Dacă renunți la bronz și stai mai la dos, la umbră, doar pentru relaxare și contemplare, think again.
Vei avea coloană sonoră non stop. Ba ăla care strigă în goarnă să vii la plimbare cu vaporașul, ba tata lu’ Gigel care urlă să nu se ducă prea departe în apă, ba chiar Gigel care are un tantrum de insolație și oboseală și se dă cu curu’ de nisip într-un plâns isteric.
Dacă te duci pentru soarele prietenos furnizor de vitamina D, radiațiile bune de după amiază, aerosoli și aer curat, ia-ți adio, că nu mai există asa ceva. Dacă nu am sudat mai repede dopurile de plastic de peturi și nu am mers mai mult cu trotineta, s-a întâmplat și nenorocirea asta, cu stratul de ozon subțiat.
Ce vreau să spun: ne mai vedem la plajă prin septembrie când pleacă puhoiul, clorul de la o piscină privată cu acces limitat, fără Gigei (nu a omorât încă pe nimeni, albul scandinav ar trebui sa revină la modă.
Aaa da – și vreau concediu la munte, în creierii lui, mai exact.
