1.4 C
Constanța
marți, 11 februarie 2025

Focșa: Într-un caz de hărțuire sexuală, în România „lucrului bine făcut”, reprezentanții Ministerului Economiei refuză să reacționeze!

spot_img

Trebuie citit

Fiecare sfârșit de an înseamnă, pentru toți oamenii normali din țara asta, și un bilanț personal.

Din păcate, conducerea Ministerului Economiei consideră sfârșitul de an ca fiind momentul potrivit pentru a mușamaliza faptele de corupție și comportamentul deviant al unui director general numit la conducerea unei companii de stat.

Acum aproape două luni am elaborat o întrebare parlamentară, prin care solicitam domnului ministru Florin Marian Spătaru explicații referitoare la modul în care un individ, membru PNL, a fost numit pe un post de director economic în cadrul Societății Naționale a Apelor Minerale SA, deși postul nu există în organigrama companiei.

După câteva zile, deoarece informațiile și documentele care îmi fuseseră transmise de către un angajat al companiei, concediat abuziv între timp, probau săvârșirea mai multor infracțiuni, am decis să depun și un denunț la nivelul Direcției Naționale Anticorupție.

În data de 23.11.2022, când reprezentanții Ministerului Economiei ar fi trebuit să îmi ofere o explicație pertinentă, doamna secretar de stat Daniela Nicolescu mi-a solicitat prelungirea termenului de răspuns, invocând ”necesitatea unei analize aprofundate și elaborate”.

Deși, până în acest moment, reprezentanții Ministerului Economiei nu au reușit încă să îmi ofere explicațiile solicitate, demersul meu a declanșat o serie de denunțuri către DNA și către jurnaliști, prin care se semnalau mai multe fapte ilicite săvârșite de către conducerea companiei SNAM SA.

Un articol din presă, care a fost urmat de un denunț, descrie modul în care directorul general al SNAM SA, numitul Alin Iuliu Udriște, își hărțuiește subordonatele, sperând, poate, să obțină favoruri sexuale.

Umilitor pentru conducerea SNAM SA este faptul că aceste derapaje erau cunoscute de peste un an și de către Felix Braniște, membru în CA al SNAM SA, acesta evitând să semnaleze comportamentul abuziv al directorului general Alin Iuliu Udriște către reprezentanții Ministerului Economiei. În orice țară normală, o asemenea acuzație ar fi urmată de cercetarea faptelor și demiterea abuzatorului și a complicilor săi!

În România ”lucrului bine făcut” reprezentanții Ministerului Economiei au refuzat să reacționeze, fiind impresionați de faptul că Alin Iuliu Udriște controlează o parte importantă a votanților PNL din județul Mehedinți, pe care îi utilizează ca monedă de schimb în cumpărarea de protecție din partea decizionalilor politici.

Trecând peste faptul că lipsa de reacție a conducerii Ministerului Economiei reprezintă încă o umilință la adresa angajaților SNAM SA, care sunt obligați să suporte comportamentul abuziv al unui manager din evul mediu timpuriu, postarea de pe pagina de Facebook a companiei de stat exemplifică grobianismul și nesimțirea ridicate la rang de virtute.

Se pare că abuzatorul Alin Iuliu Udriște, cu avizul membrilor CA, propune implementarea unui „ghid standardizat privind hărțuirea pe criterii de sex și hărțuirea morală la locul de muncă”, având tupeul să afirme că „SNAM devine prima companie din sectorul public care a adoptat o politică de toleranță zero față de hărțuire sexuală și comportament neadecvat la locul de muncă”.

Nu cred că lipsa acestui „ghid standardizat” l-a împins pe numitul Alin Iuliu Udriște să-și hărțuiască subordonații! Cred că acest comportament deviant a fost generat de lipsa unor repere morale normale și dezvoltat, ulterior, pe fondul lipsei de reacție a instituțiilor statului!

Nu cred că Alin Iuliu Udriște, după ce a adoptat un „ghid standardizat” va deveni un reper al moralității în cadrul SNAM SA, acesta afirmând deja, în fața apropiaților săi că nu îi este teamă de închisoare, deoarece a mai fost reținut pentru diverse perioade, când era urmărit penal pentru înșelăciune și evaziune fiscal!

În urma unei discuții pe care am avut-o cu persoane din cadrul Ministerului Economiei mi s-a confirmat faptul că se va evita concedierea lui Alin Iuliu Udriște, membrii CA al SNAM SA susținând că statul roman ar fi nevoit să îi plătească penalizări substanțiale, deoarece contractul de mandat pe care acesta îl are încheiat cu SNAM SA este ”beton”.

Dacă reprezentanții Ministerului Economiei ar da dovadă de profesionalism, în maxim 24 de ore, ar putea să demită pe toți membrii CA, pe directorul general Alin Iuliu Udriște și pe directorul economic Zainea Laurențiu (care ocupă o funcție ce nu apare în organigrama instituției), deoarece numirea acestora nu a fost făcută cu respectarea prevederilor OUG 109/2011, respectiv ”anunțul privind selecția directorilor se publică, prin grija președintelui consiliului de administrație, cel puțin în două ziare economice și/sau financiare de largă răspândire și pe pagina de internet a întreprinderii publice…. cu cel puțin 30 de zile înainte de data-limită pentru depunerea candidaturilor specificată în anunț.”

În realitate, accesul pe site-ul SNAM SA a fost blocat la ordinul lui Alin Iuliu Udriște, aspect ce poate fi confirmat printr-o simplă solicitare adresată firmei pe server-ul căreia se află hostat site-ul.

Pentru a-i obliga pe reprezentanții statului român să își facă datoria și să genereze cel puțin suspendarea, pe durata desfășurării cercetării administrative a comportamentului abuziv, din funcția de director general a numitului Alin Iuliu Udriște, vă rog să transmiteți o solicitare către Ministerul Economiei, Inspecția Muncii, Secretariatul General al Guvernului, Administrația Prezidențială, Secretariatul SNAM SA și Serviciul Român de Informații. Aceste instituții au fost selectate urmare a atribuțiilor și competențelor pe care pretind că le au, din păcate fără a le pune în slujba cetățenilor români!

Vă rog să faceți acest demers gândindu-vă că, cel puțin o data, în calitate de simpli cetățeni, ați fost umiliți de un ”Alin Iuliu Udriște”! Sau ați asistat la umilirea unui coleg/ membru al familiei. Și poate nu ați reacționat atunci! Vă rog să empatizați cu victimele acestor abuzuri și să conștientizați faptul că, în lipsa unei reacții colective, care să pună presiune asupra decizionalilor politici, Udrișe Alin Iuliu, un fost urmărit penal pentru înșelăciune și evaziune fiscal, va beneficia de clemența celor care l-au promovat și protejat de-a lungul timpului!

Derapajele comportamentale ale persoanelor promovate în funcții de conducere nu pot fi stopate de victimele acestora!

Iar eu, în calitate de deputat, nu pot genera singur schimbarea mentalității angajaților statului român!

Deputat Dumitru Viorel FOCȘA

Articole similare

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele stiri