Țara asta a fost mereu ruptă-n două. Și nu mă refer aici doar la lupta între fanii Depeche Mode și cei ai celor de la Iron Maiden…
De la începutul statului modern, au existat adepții monarhiei și cei ai republicii. Fanii Dinamo și fanii Steaua. Votanții dreptei și ai legionarilor și cei ai comuniștilor, apoi ai social democraților.
Și ajungem la vremurile ultra-moderne, atît de dragi nouă. Apărătorii „statului de drept”, #reziștii, neo-marxiștii și cei care acuzau – și acuză în continuare – EXISTENȚA STATULUI PARALEL. Mai pe înțelesul tuturor, a celor care trag sforile, peste și prin partide. Adepții sufrageriilor, a negocierilor inter-partinice cu serviciile secrete, executarea adversarilor politici și stabilirea completelor de judecată și a sentințelor strâmbe și răzbunătoare. Preluarea în forță a unor afaceri prospere, protejarea și avantajarea multinaționalelor, punerea președinților altfel decât prin rezultatul alegerilor, a miniștrilor, dar și băgarea celor incomozi în pușcărie – oameni politici sau de afaceri. Simplu. Pentru fixare, citiți de câteva ori frazele de mai sus și poate în sfârșit veți înțelege.
De ani de zile, spun ca mulți alții că Statul Paralel EXISTĂ. De mine s-a făcut doar mișto – Liviu Dragnea a ajuns din cauza asta în pușcărie. Anca Alexandrescu aproape că a fost scuipată pe stradă. Alții au rămas fără serviciu sau fără business. Alții au fugit din țară. Alții au murit, ca ministrul Decebal Traian Remeș. Membri ai Curții Constituționale au fost săltați de pe stradă, ca Toni Greblă.
Nu spun că americanii sau UE sunt în spatele Statului Paralel. Dar ei l-au susținut, în propriul interes, așa cum fac în alte zone ale globului, cu guvernele-marionetă. Dar 90% a fost propria noastră contribuție. Suntem inegalabili în a promova ticăloși, imbecili și manipulabili, în funcții cheie. Ai noștri sunt sublimi când vine vorba s-o ia razna, o dată ajunși în fruntea bucatelor. Coldea nu e nici american, nici „UE” – e român de-al nostru, verde, reprezentativ.
Unii zic că nu se mai poate face nimic. Alții, că ne merităm soarta. Mulți spun că ce s-a întâmplat azi noapte, cu acuzarea șmecherilor care au condus ani de zile, de facto, România, e doar un accident de parcurs. Sau doar o schimbare de gardă. Alții, ca Anca, spun că e doar începutul.
Hmm, nu știu ce să zic. Pentru generația mea, care chiar a făcut Revoluția (aveam 23 de ani, în ’89) nu cred că mai contează. Și-au bătut joc de noi, de votul nostru și de speranțele noastre. Pentru fiică-mea de 16 ani, s-ar putea încă să mai conteze.
