Se lucrează la capacitate maximă pe DJ393 Arsa-Albești-Coroana
Echipele RAJDP Constanţa au reluat lucrările de asfaltare pe cel de-al doilea sector al tronsonului de drum judeţean DJ393 Arsa-Albești-Coroana. Acesta porneşte din localitatea Albeşti, de la intersecţia cu drumul judeţean DJ391 şi se termină la ieşirea din localitatea Coroana. Drumul se află în prezent la stadiu de piatră, pe alocuri chiar şi de pământ, iar în acest moment se execută lucrări de realizare a fundaţiei, prin compactarea solului şi adaos, urmând ca în cel mai scurt timp să fie turnat primul strat de asfalt. Se lucrează la capacitate maximă și am primit asigurări din partea conducerii RAJDP, că investiţia va fi finalizată în cel mai scurt timp posibil, pentru ca şi aceşti locuitori ai judeţului să beneficieze de drumuri sigure.
„Ne mândrim cu județul nostru, un loc plin de istorie, tradiție, multiculturalism, mistere şi legende strânse de-a lungul veacurilor. O adevărată comoară turistică, care va avea, la fiecare vizită, ceva nou de arătat. Infrastructura de drumuri reprezintă cartea de vizită a oricărui județ. Prima opinie pe care oricine şi-o formează, în ceea ce privește nivelul de dezvoltare al unei regiuni, va fi întotdeauna influențată de starea drumurilor. Continuăm programul de reabilitări și modernizări de drumuri, cu obiective clare şi investiții pe care le vom duce la bun sfârșit.“, a declarat Mihai Lupu.