11.4 C
Constanța
sâmbătă, 7 decembrie 2024

Festivalul SEAS continuă trimfal la Constanța!

spot_img

Trebuie citit

Spectacolul Teatrului de Stat Constanța, „Goi pușcă” de Simon Beaufoy, a adunat peste 400 de spectatori la Teatrul de vară Soveja, iar atmosfera a fost incendiară şi aplauzele, furtunoase. Cei care nu au reuşit să ajungă săptămâna trecută mai au o şansă să vadă reprezentația de marți, 9 august.

Artiştii Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, cu spectacolul „Bonjour, bonne nuit, Paris”, au oferit un regal de şansonete de neuitat şi frumoase momente de balet, inspirat legate într-un scenariu de tipul „teatru în teatru”.

În zilele următoare am putut vedea actori de mare calibru, precum Marian Râlea, Dana Rogoz, Anca Sigartău, Florentina Țilea și alții. În centrul orașului, pe scena montată în Parcul Arheologic, au fost UNTEATRU București, cea mai prestigioasă companie independentă de teatru din România, cu spectacolul „Proof” de David Auburn, care a fost sold out, şi Teatrul Bulandra din București, cu „Furtuna” după W.Shakespeare, un spectacol-concert în regia Adei Milea, de asemenea sold out.

Duminică seară, din cauza ploii, spectacolul Teatrului Globe București, „Spune-mi ce-ai făcut cu banii” a fost suspendat. Această minunată comedie în regia Ancăi Sigartău a fost reprogramată miercuri, 10 august, la aceeași ora (21:00), în același loc (Parcul Arheologic).

Toate biletele deja achiziționate își păstrează valabilitatea.

Pentru cei care, din diverse motive, nu pot veni la spectacol la noua dată programată, există posibilitatea de a recupera contravaloarea biletelor, până duminică, 31 iulie 2022, astfel:

– pentru cele achiziționate fizic de la casă – direct la casele de bilete de la Sala Studio (str.I. Lahovary 2A) sau de la City Park Mall (Info Point),

– pentru cele cumpărate online prin platforma Mystage – trebuie trimisă o solicitare prin e-mail și contravaloarea biletelor va fi virată în contul din care a fost făcută plata.

Data limită de 31 iulie este fixată pentru a putea pune la dispoziţia altor spectatori biletele rămase.

*******

În această săptămână, Teatrul de Stat Constanța îşi invită spectatorii la o nouă serie de spectacole, începând de joi, 28 iulie, ora 21:00, când este programată la Teatrul de Vară Soveja, una dintre comediile de succes ale trupei constănţene, „Cea mai frumoasă soție” deEugene Labiche, regia MC Ranin, un spectacol care nu a mai putut fi jucat în ultima vreme din cauza lipsei spaţiului adecvat – în contextul în care se desfăşoară lucrări de reabilitare a teatrului. Iată că SEAS 2022 oferă spectatorilor prilejul de a se întâlni din nou cu lumea burgheziei pariziene şi intrigile ei amoroase. 

Vineri, 29 iulie, tot de la ora 21:00 – un concert de jazz excepţional al unei trupe condusă de muzicianul Sorin Zlat, ale cărui concerte şi turnee internaţionale conturează deja o valoroasă și impresionantă carieră artistică. Sorin Zlat Band vine pe scena din Parcul Arheologic cu Groove Garden, un proiect de jazz-funk ce reunește muzicieni experimentați și cunoscuți pe scena jazz-ului românesc și internațional.

Sâmbătă, 30 iulie, ora 21:00 – una dintre cele mai reputate trupe de teatru din ţară, cea a directorului de scenă Victor Ioan Frunză, vine la Teatrul de vară Soveja cu spectacolul „Școala nevestelor” de J.B.P. Moliere. Cei care au mai văzut spectacole ale acestei trupe, actualmente aflate sub egida Centrului Cultural  „Lumina” din București, ştiu că la comediile clasice montate de V. I. Frunză se râde mult, iar intenţiile autorilor se dezvăluie, la distanţă de secole, la fel de proaspete ca în momentul primelor reprezentaţii.

Articole similare

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele stiri