Să tot fie doi-trei ani de când, aflată într-o apatie existențială, am scris o propoziție: „de aici înainte, timpul merge înapoi”. Mi-am adus aminte de acea perioadă, dar acum, în contextul socio-politic, „de aici înainte, timpul merge înapoi”, capătă valențele unui avertisment cu sunet strident, atât de asurzitor încât oamenii încep să facă abstracție de el, înaintând în viață înspre nimic, mânați fiind de niciun reper și fără să se gândească la repercusiunile alegerilor lor.
Lumina argumentelor a fost înlocuită de întunericul jignilor. Dinamica lenii a adus majorității splendidul confort de a nu mai pune întrebări și impasibilitate în a mai căuta răspunsuri. Un vid al scopurilor, al determinării de a face ceva, al puterii de a te defini ca individ, te tranformă într-o marionetă cu glas teribil de ascuțit și sforăitor.
Însă, în spatele acestor suficiențe și aronganțe ieftine, a „curajului” de a-ți exprima opinia fără a ști exact despre ce este vorba, se ascunde nestăvilita și disperata nevoie de un Tătucă. De aici și nostalgia pentru trecutul totalitar, în care totul s-a petrecut intruziv, liniar și cu căluș pentru a nu crâcni nici măcar în șoaptă nemulțumirea. Faptul că acum există dreptul la opinie, este pentru că nu mai există călușul.
Aici intervine culmea absurdului: voi, nostalgici ai acelor vremuri, care acum aruncați cu mizerii și inepții în tot spațiul ăsta public, doriți să vă întoarceți la căluș, mergând înainte spre înapoi. Nu e o întrebare. Este o constatare. Din teama că nu vă aude nimeni (o teamă de altfel îndreptățită, repetată de 35 de ani și care ar trebui aspru pedepsită), din teama de a nu fi izolați sau de a vă autoizola, simțiți nevoia viscerală de a face parte dintr-o turmă păstorită de un oier despre care aveți senzația că vă place cum vă mână. Ignorați cu desăvârșire că turma-i doar una și că doar Unul poate fi Păstor. Teluricul păstor cu accente mesianice vă vorbește despre libertate și demnitate, atribute pe care le-ai primit la naștere și care au fost întărite prin Taina Sfântului Botez.
Libertatea și demnitatea nu ți le poate da și nu ți le poate lua nimeni, decât cu acordul tău, asta însemnând că tu îți păstrezi sau îți oferi puterea. Da, libertatea fizică poate fi luată. Ca argument, putem să ne uităm la viețile marilor sfinți, dar mai ales la tragicul lor sfârșit, ambele fiind mărturie. Au fost supuși la torturi greu de imaginat, dar libertatea și credința în Dumnezeu, care nu este altceva decât Calea și Adevărul, nu le-au putut fi luate. Credința însăși este bunătate, echilibru, înțelepciune.
Nu vă duceți după vorbe frumoase. Ele ar trebui însoțite de fapte, nu de alte vorbe. „Nu toți cei care te scot din rahat îți vor binele, așa cum nu toți cei care te bagă în rahat, îți vor răul”, spune o vorbă din popor. Alegeți cu grijă și cu înțelepciune. Pentru mulți dintre noi, de aici înainte, mergem înapoi, dar de aici înainte nu vrem să însemne întoarcerea în trecutul tenebros. Iar ca să mergem înainte, nu avem nevoie de un tătucă. Avem deja un TATĂ, la care ar trebuie să ne rugăm să ne ferească de un (alt) tătucă!
Cu alte cuvinte, mergeți înainte, cu atât mai mult că de aici înainte, timpul merge înapoi.