Șeful Statului Major al Apărării din Ministerul Apărării Naţionale, pus sub acuzare de către DNA!

Trebuie citit

Generalul Gheorghiţă Vlad, şeful Statului Major al Apărării din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, a fost audiat la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia militară. DNA a anunţat că generalul are calitatea de suspect într-un dosar penal instrumentat de procurorii militari, fiind acuzat de complicitate la uzurparea funcţiei, într-o cauză care vizează suplimentarea unor locuri finanţate de la buget pentru o facultate din Bucureşti. La ieşirea din sediul DNA, generalul Vlad nu a dorit să facă declaraţii pentru presă.

Conform comunicatului DNA, ancheta se concentrează pe o solicitare transmisă în vara anului 2025, mai exact în iulie 2025, către Ministerul Educaţiei şi Cercetării privind majorarea numărului de locuri bugetate la Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport (UNEFS), Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti. Potrivit procurorilor militari, generalul Vlad Gheorghiţă ar fi facilitat emiterea şi semnarea unei solicitări oficiale de către general-locotenent Iulian Berdilă, locţiitor pentru operaţii şi instrucţie al şefului Statului Major al Apărării. Demersul ar fi fost realizat cu depăşirea atribuţiilor conferite de lege, întrucât competenţa privind astfel de solicitări aparţinea exclusiv Direcţiei Generale Management Resurse Umane din cadrul Ministerului Apărării Naţionale.

Este prima dată în istoria recentă când un şef al Armatei aflat în funcţie este citat la un parchet militar. Cazul apare într-un context sensibil pentru această instituţie, marcat de recentele incidente de securitate şi de controversele privind programele de înzestrare şi achiziţiile militare derulate de România. Generalul Gheorghiţă Vlad a fost numit la conducerea Statului Major la finalul anului 2023, fiind susţinut de Administraţia Prezidială şi de fostul premier Nicolae Ciucă. Pe parcursul timpului, a fost criticat pentru modul în care armata a gestionat problema dronelor care au ajuns pe teritoriul României.

Articole similare

CURENT ELECTRIC APROAPE GRATIS!spot_img
CURENT ELECTRIC APROAPE GRATIS!spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img

Ultimele stiri