M-am gândit tot timpul cu groază că va veni și la noi momentul în care vom asista la crime sângeroase, săvârșite cu arme de foc. Trăim într-o junglă în care ura, agresivitatea și nebunia au ajuns la cote alarmante, dar parcă până acum conflictele se rezolvau mai ca „la țară”. Cu niște săbii între clanuri, cu niște cuțite între soți și concubini geloși, cu niște topoare sau bâte între vecinii care se ceartă pe un gard pus prea aproape. În orice caz, genul de combat, în care mai ai o șansă să te aperi sau să fugi.
Faptul că, în România anului 2025, un individ ucide o femeie la lumina zilei, în mijlocul zilei, într-un cartier civilizat, cu un pistol letal, achiziționat, cel mai probabil, foarte ușor, ridică gravitatea situației la un cu totul alt nivel. Nu contează absolut deloc din ce mediu proveneau victima și agresorul, nu contează ce trecut avea femeia, cine a fost și cum a ajuns în situația de a fi vânată de un psihopat. Sunt doar subiecte de care ne agățăm inutil, pentru a găsi o justificare. De parcă a lua viața cuiva are vreodată vreun temei. Este în natura societății române, altfel complet lipsită de simț civic, dar expertă în a emite verdicte, să caute întotdeauna o vină la victimă.
Da, fata a intrat într-o relație cu criminalul de 40 de ani (atunci), când avea 14 ani. Da, era minoră, complet lipsită de discernământ și de o familie care să o învețe mai bine. Da, a făcut cândva și videochat… Dar unde au fost toți ceilalți – vecini, prieteni, cunoștințe, care au văzut și au asistat complice la „relația” între un prădător și o minoră?
Da, victima a avut un ordin de restricție. Dar, când vreodată o hârtie te apără în fața unui agresor? De ce statul român nu are instrumentele necesare pentru a monitoriza un individ violent și se spală pe mâini imediat după ce eliberează ordinul? Înțeleg, nu ai cum să aloci un polițist la fiecare agresor. Nu sunt oameni și e împotriva „drepturilor omului” să-l urmărești la orice pas. Ca și cum bestia mai poate fi numit om. În fine. De ce nu alte mijloace de supraveghere, chiar și un dispozitiv electronic, o brățară de monitorizare? Costă mult?! Dar viața unui om, cât costă? Încrederea în reabilitare și în faptul că individul știe de frica legii sunt mai presus de setea de răzbunare, de nebunie și de violență a agresorului? Niciodată. Iar viața reală ne-a demonstrat-o tragic, în atâtea rânduri.
De ce toată presa ține morțiș să precizeze, într-o cheie subtil perceptibilă și peiorativă, că femeia a fost concurentă într-un show TV de doi bani, cocălăresc și de prost gust? Cu astfel de show-uri își fac audiență și încasări din publicitate. Dacă sunt atât de disprețuitoare și cu impact asupra imaginii participanților, de ce continuă să le producă?
Câte vieți curmate și destine frânte mai trebuie, ca să înțelegem că într-o astfel de nenorocire nu sunt doar doi actori implicați, o victima și un agresor. E un întreg sistem format din instituții și societate civilă. Acum au fost o mamă și un prunc nenăscut. Și un copil mic, traumatizat pe viață.
Mâine poate fi oricine.
