18.4 C
Constanța
duminică, 19 mai 2024

CFR, o rușine națională!

spot_img

Trebuie citit

spot_img

CFR este o rușine națională! Pot să mai treacă încă zece miniștri din tot atâtea partide la conducerea Ministerului Transporturilor și tot nu vor reuși să repare și să redreseze un putregai de companie.


Trenul Constanța-Brașov, unul din cele mai circulate trasee acum, în perioada concediilor de vară, arată ca în țările din lumea a 3-a.
Jeg stătut pe banchete, geamuri și culoare. WC-uri imposibil de descris fără avertismentul “aceste informații vă pot afecta emoțional”.
Întârzieri nepermis de mari pe motive complet nejustificate care sunt anunțate sec și într-un mod foarte firesc. Încât să devină o normalitate și atunci când trenul chiar pleacă sau ajunge la timp să ai impresia că ți se face o mare favoare de fapt.
Personal scârbit și acru, de la ghișeu până la ăla care compostează biletul. Care efectuează mecanic ce are de făcut și care îți răspunde în doi peri dacă ai nevoie de o informație.
Sistem electronic tâmpit care repartizează locurile în tren fără nicio noimă. Am văzut o familie cu copil mic de trei ani care a primit trei locuri diferite la distanță considerabilă unul de altul în vagon. O fi greu să implementezi un program care să recunoască că un copil de trei ani nu poate sta decât lângă mama/tatăl lui și nu singur pe scaun lângă niște străini?
Nici cu călătorii nu mi-e rușine. Până la urmă poate că avem ceea ce merităm. Nesimțiți care nu au depășit nivelul de wc în fundul curții și hazna în pământ. Care reușesc să facă impracticabilă o toaletă după prima vizită. Mitocani care se descalță și își întind picioarele peste tot, care zbiară pe speaker la telefon, care scot sandvișul cu salam și împut tot vagonul. Dobitoci care ocupă intenționat locuri ce nu le aparțin și cu care stai să te târguiești ca la piață.
În timp ce în Uniunea Europeană se fac permanent îmbunătățiri ale transportului feroviar ca opțiune mai ecologică, mai rentabilă în raportul de cost-eficiență, cu timp de transport redus și în siguranță, România și românii sunt încă încremeniți în timp și nici măcar nu încearcă cu un minim de efort să țină pasul.
În aceste condiții, oricât de multă bunăvoință ai avea, ajungi să iei tot mașina și să îți petreci juma’ de zi în ambuteiaje pe Valea Prahovei. Să zaci cu orele pe Centura Bucureștiului, să ocolești pe tot felul de drumuri comunale numai să eviți liniile înroșite care ți se arată pe aplicațiile de navigare. Să te expui pericolelor la tot pasul din cauza șoferilor imprudenți și teribiliști. Pentru că ce să vezi, nici la capitolul infrastructură și disciplină rutieră nu stăm prea bine. Tot pe la coada listei în UE, la accidente și lipsă de autostrăzi.
Mai avem ani lumină până când ,atât noi, călătorii, cât și CFR-ul vom fi pregătiți să adoptăm tendințele europene de deschidere către transportul feroviar civilizat, modern, durabil.
Dacă ‘om ajunge vreodată.

Articole similare

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele stiri