Dacă un ucrainean vă taie fața în trafic, vă tachinează și vă arată rânjind sfidător și un deget, vă cacati pe voi de frică când vedeți din ce tanc de mașină coboară. Nu îl trimiteți cu injurii la el acasă, nu îl numiți invadator, nu săriți la cafteală. Cel mult vă dați viteji pe Facebook cu poze și postări.
Dar un nepalez amărât pe trotinetă cu ghiozdan de Glovo mai mare ca el în spinare, venit aici să muncească și care nu deranjează pe nimeni e țintă sigură.
Apoi dacă nici asta nu e definiția de manual pentru bullying, nu știu ce e.
Asta din partea unui popor format din oameni care au cel puțin un membru al familiei, un prieten, o cunoștință în Diaspora, la muncă.
Cum ar fi ca vărul ăla care lucrează în construcții în Anglia să fie bătut pe stradă? Cum ar fi ca mătușa care îngrijește un bătrân în Italia să fie repudiată? Cum ar fi ca tu plecat pe meleaguri străine pentru o viață mai bună să fii umilit, batjocorit, agresat pentru ca ești un intrus și un „invadator”?
Când ești incapabil să te pui în poziția celuilalt, să tolerezi și să înțelegi treaba aia cu „ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”, nu mai vorbim de răfuieli, tot felul de frustrări sau lipsă de empatie și inteligență emoțională.
Vorbim de prostie pură (în sensul ei propriu de incapacitate intelectuală) și o furie extremă și foarte periculoasă.
Și să ne ferească Dumnezeu, dar astea sunt maligne și nimicitoare pentru tot ce înseamnă dezvoltare ca societate, neam și țară.
