Președintele în funcție al Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, candidează din partea PUSL pentru un nou mandat în fruntea instituției.
Divergențele sale cu foștii colegi din PNL Constanța sunt de notorietate, mai ales că nu ne-am ferit să-l întrebăm franc: „Dacă Mihai Lupu a fost exclus dintre liberali pentru că a jignit un polițist local, ce putem spune despre Florin Mitroi (candidatul PNL), care – efectiv – a bătut un polițist local?” De altfel, candidatul PUSL consideră că PNL Constanța a fost acaparat de o gașcă, invocând în acest context dorința liberalilor de menținere a județului în ADD Constanța, asociație din care Lupu dorește de mai mult timp să iasă. Dincolo de aceste aspecte politice, am discutat cu Mihai Lupu și despre administrație, întrucât aceasta este esența perioadei: programe electorale.
De altfel, județul Constanța – poartă a NATO și UE – stagnează nepermis de mult din punct de vedere economic. Astfel, Lupu nu negociază nimic pe anumite subiecte punctuale: ieșirea din ADD Constanța, preluarea parțială a modului de lucru a stindardului PUSL – Cristian Popescu Piedone, implementarea celor 600 de milioane de euro pentru care Lupu a semnat deja – spitale, drumuri județene, cetatea Histria ș.a.m.d. „Toate instituțiile de cultură au beneficiat (în Lupu – n.r.) de un suport, este esențial să promovăm cultura. Săptămâna viitoare finalizăm lucrările la mormântul hipogeu – monument unicat. (…) Tot pe această zonă vom avea un teatru pentru copii și tineret de 400 de locuri, e mult, puțin… sunt proiecte care au început și vor duce la dezvoltare”, a subliniat Mihai Lupu.
„În trei ani și jumătate am reușit să creștem PIB-ul/capita de la locul 11, la locul 5 și perspectiva este să ne ridicăm mai sus. Astăzi, Constanța a devenit un hub energetic în sud-estul Europei, unde suntem la 2.000 MW implementați și urmează încă 1.700. Am avut discuții cu un concern norvegian și se va concretiza – în Independența și Bărăganu, cu o linie de transfer spre Năvodari, unde se va face și o fabrică de oxigen. Toate acestea înseamnă două miliarde de euro. Asta este oportunitatea și deschiderea față de investițiile în județ”.
Articol comandat și susținut de PUSL Constanța, CMF 212400113
executat de SLIS TOOL SRL




