Cu ocazia Zilei profesorului, cât a celei a Educației, Lucian Lungoci, deputat PSD Constanța, a transmis un mesaj de respect și considerație față de toți cei care lucrează în acest domeniu de importanță majoră pentru orice stat membru UE
“În data de 5 octombrie sărbătorim atât Ziua profesorului, cât și pe cea a Educației. Astăzi mă plec cu respect în fața tuturor profesorilor din România!
Și în fața celui de la catedra din municipiul Constanța, dar și în fața celui care face, zilnic, naveta până la Chirnogeni, sau orice altă comună din județul Constanța.
Le transmis respectul meu și profunda mea recunoștință profesorilor de la Școala Generală numărul 16, Școala Generală numărul 28, Colegiul Național “Mircea cel Bătrân”, precum și celor de la Universitatea Ovidius.
Lor le datorez ceea ce sunt: un produs 100% românesc! Nu am studiat în SUA, nu am fost student sau masterand în Georgia!
Nu îmi pare rău și nici nu îmi este rușine! Sunt mândru că am avut oportunitatea să am profesorii precum cei menționați mai sus. Și ca ei sunt mulți în România!
Ei sunt coloana vertebrală a Educație din țara noastră. Au încercat mulți să îi frângă, să îi țină cu salarii de mizerie, să nu le deconteze transportul, să nu doteze școlile cu tot ce este necesar și, nu în ultimul rând, să le fure demnitatea. Nu le-a reușit!
Astăzi este și Ziua Educație. Celei din România îi urez un singur lucru: 6% din PIB! Când un guvern, indiferent care ar fi acela, va acorda acest procent, Educația din România se va putea situa la nivelul celor din Uniunea Europeană.”, a transmis Lucian Lungoci, deputat PSD Constanța.