Azi e una din zilele alea în care inspirația, în loc să curgă, pică, da’ tragem de ea în toate părțile că de elastic până face poc ca biciu’ ăla celebru românesc. Nu, nu vă scriu despre fantezii cu rahat (ăsta chiar e un desert ca să nu ziceți că-s vulgar gratuit chiar dacă de cele mai multe ori sunt).
Așa că în loc să tac, scriu. Și nu scriu nici la comandă, nici pe bani, o fac pentru că-mi place. Și poate vă place și vouă că altfel n-ați fi dat click să citiți ce-i prin mintea mea în fiecare săptămână.
Săptămâna asta am trăit pe pielea mea tăbăcită, un vis mic de tot. Am avut ocazia să îmi urmez propria rețetă de Balik Ekmek, să-mi pun peștele unde-mi stau cuvintele, să-l întind peste tejgheaua food-truckului care m-a onorat cu primirea și să văd zâmbetul omului de după prima îmbucătură.
Secunda aia, când altă ființă, chiar străină complet iți zâmbește sincer, fără nicio obligație, fără niciun fel de alterare a trăirii, fără niciun ascunziș e rară că dinții de la greblă. Și zâmbetul omului e…e poate cea mai simplă, sinceră și caldă formă de exprimare a afecțiunii.
Când mă gândesc că ultimii doi ani ne-au răpit exact asta, nouă că specie, mă îngrozesc. Când mă gândesc că după anii de zâmbete ascunse în spatele măștilor sunt urmați probabil de ani în care zâmbetele ne sunt supuse unui asalt zilnic intru ucidere, cu tot ce are lumea asta mai urât, mai rău și mai fetid în ea, iar mă îngrozesc.
Uitați-vă în jur! Mai găsiți motiv să zâmbiți? Des? Dacă da, sunteți norocoși, ați făcut fantezie-n scăldătoare! Cică oameniii fericiți zâmbesc de 45 de ori pe zi. Pe logica asta oamenii cu multe riduri sunt cei mai fericiți!
Mâncarea e unul din cele mai bune motive pentru zâmbete. Și colebilul, dacă mâncarea e prea multă. Ați observat vreodată de cate ori zâmbiți mâncării? Sau la vederea ei? Sau la simțirea mirosului, a gustului? Încercați să conștientizați asta. Și apoi imaginați-vă un post negru. Fară pic de mâncare. Aia care vă făcea să zâmbiți. Mai scade numărul de zâmbete/zi, nu-i așa?
Avem dependență de mâncare. Toți. Cam cum cantă fata aia cu melodia cu universu’ de-o mai auziți pe la radio diminețile: “sunt dependentă, de tine, DA!” Mie aia îmi sună mereu, dar absolut mereu despre mâncare! Nu radeți, doar zâmbiți. E suficient.
Astăzi pictam zâmbete din cuvinte, scriem despre Cordon Bleu!
Denumirea înseamnă „panglica albastra” și vine de la distincția ordinului Saint-Esprit, fondat în anii 1500 de vreun rege francez, nu vă plictisesc cu el. În 1896 tot niste francezi că doar ei ni-s mama și tata la gastronomia europeană modernă au fondat Școala Culinara Cordon Bleu. Cam cum e cu mai toate felurile de mâncare populare, paternitățile sunt disputate. Franța, Elveția, New York își dispută Cordon bleu-ul. Cea mai populară rețetă e de proveniență Elvețiană și are legătură cu un bucătar care, rămas fară carne, a “înmulțit-o” cu șuncă și cașcaval.
Ingrediente:
– 4 felii de carne pentru șnițele de vițel/mânzat
– 4 bucăți brânză bună. Sugerez Gruyere, se topește ușor, curge lin ca râul la câmpie și se apropie de originile rețetei
– 4 sau 8 felii de șuncă fiartă. Mai e cazul să vă explic diferența între slană și șuncă? Dacă da, puteți să ieșiți, deja ați citit prea mult.
– 2 ouă
– faină și pesmet
– sare și piper
Cum îl facem:
1. Cu o oră două înainte, se taie cașcavalul în bastoane și se dau la frigider, neacoperite. Fac o ușoară crustă care ajută în timpul prăjirii.
2. După perioada din frigider, bastoanele de cașcaval se înfășoară în feliile de șuncă.
3. Peste feliile de carne bătută și întinsă bine se așeaza pachetele de cașcaval învelite în șuncă. Cu cât carnea e mai încăpătoare, cu atât mai bine va ieși împachetarea. Ideea e să nu curgă cașcavalul din umplutură. Cea mai ușoară și prezentabilă formă e cea ca de ruladă, la final o să puteți să spuneți că aveți ceva long and hot în farfurie și asta nu-i de colo!
4. Că să stea toate la un loc, se pot înfige scobitori ca-n păpușile vodoo în bucățile gata rulate din loc în loc.
5. Apoi urmează mantra: făină – ou – făină – ou – pesmet. Spuneți asta de 5 ori repede și respectați-o.
6. Ruladele umplute se prăjesc în unt sau ulei sau într-un amestec dintre acestea două. E nevoie de ceva mai multă grăsime, cordon-ului îi place îmbrățișarea caldă a lichidului dimprejur, să ajungă dincolo de jumătate. Focul va fi mic/mediu. Se întoarce carnea pe fiecare parte până se rumenește.
7. Când sunt gata, se scot pe șervetele de hârtie, să absoarbă grăsimea în exces.
8. Ați numărat scobitorile când le-ați introdus în rulade și ați ținut minte câte scobitori are fiecare ruladă? Ei bine, acum e momentul să le scoateți și să potriviți bucățile cu numărul de scobitori, asta dacă nu vreți meseni cu limbile-împilate.
Cum vă spuneam, Cordon Bleu, e chestia mare și fierbinte din farfurie care se asociază bine cu o salată verde sau una de cartofi, dar deja pare prea mult.
Cuțitul bine ascuțit taie rulada pe jumătate, să expună curgerea onctuoasă a brânzei și straturile de șuncă din profunzime. Zâmbetul prinde aripi. Ochii se închid. Maxilarul se mișcă instinctiv. Se numește masticație.
Un citat luat din Libertatea spune așa: “Tu știi cine are cel mai frumos zâmbet din lume? Citește din nou primul cuvânt și vei afla răspunsul”.
Iar ați zâmbit, la cât de tâmp e citatul ăsta, nu? Dar ați zâmbit! V-am prins.
Poza e cu titlu de prezentare.
