La Gala UNITER 2022, cea de-a 30-a ediție, desfășurată luni, la
Bistrița, în prezența celor mai importante personalități din teatrul
românesc – regizori, actori, scenografi, producători etc., Teatrul de Stat
Constanța a obținut PREMIUL UNITER PENTRU CEL MAI BUN
SPECTACOL DE TEATRU TV / TELEPLAY, acordat spectacolului
„ZIUA Z”.
Spectacolul, cu scenariu original scris de Ionuț Sociu și în regia lui Bobi
Pricop, a avut premiera în martie 2021, în timpul celei mai dure perioade de
restricții cauzate de pandemia de Covid 19.
Distribuţia este următoarea: Marian Adochiţei, Theodor Șoptelea,
Cătălina Mihai, Florin Aioane, Andrei Bibire, Lana Moscaliuc, Lucian
Iftime, Iulian Enache, Nina Udrescu, Liviu Manolache, Cosmin Mihale,
Florentin Roman, Mirela Pană, Dan Cojocaru, Georgiana Mazilescu,
Liliana Cazan, Ștefan Mihai, Cristiana Luca, Laura Crăciun, Andu Axente,
Adrian Dumitrescu.
Din echipa de creație mai fac parte Oana Micu – scenografia, Mihai
Popa – cinematografia, Eduard Gabia – muzica originală, Răzvan Rusu –
streaming online.

Având la bază un scenariu original, creat special pentru acest proiect,
spectacolul hibrid „Ziua Z” propune un concept artistic dinamic, adaptat
vizionării live, simultan online și în sala teatrului.
„Mă bucur foarte mult că premiile UNITER au vizat spectacolul nostru
hibrid, el nefiind o formă clasică de teatru TV sau teleplay, ci, mai degrabă, un
produs cinematografic filmat și montat în timp real într-o mașină în mișcare pe
străzile orașului Constanța și transmis live în sala de teatru, în cadrul unui
spectacol de teatru propriu-zis, care la rândul lui este transmis live către
spectatorii online”, a transmis regizorul Bobi Pricop, care nu a putut fi prezent
la Gala UNITER. Premiul a fost ridicat de directorul Teatrului de Stat
Constanța, Erwin Șimșensohn.
Un succes al Teatrului de Stat Constanța la această gală a fost reprezentat
și de nominalizarea lui Irisz Kovacs, la secțiunea DEBUT, pentru regia
spectacolului „8 TAŢI” de Tina Müller. Ea a fost anunțată, tot în cadrul Galei,
că a câștigat concursul de proiecte „COMEDIA ȚINE LA TINEri” organizat de
Teatrul de Comedie din București, așadar va monta un spectacol la acest
prestigios teatru.