Lucian Lungoci, deputat PSD Constanța, îî invită pe membri guvernului la… alegeri anticipate. În opinia parlamentarului social-democrat, alegerile anticipate reprezintă singura soluție de ieșirea din profunda criză politică pe care au provocat-o partidele aflate la guvernare .
“Mascarada guvernamentală continuă! Cîțu se duce la Cotroceni să-și ia binecuvântarea, miniștrii USR PLUS flutură demisii în aplauze isterice, Iohannis îi invită pe Barna și Cioloș la consultări să le ofere te miri ce sinecuri!
Circ, circ fără pâine! Scumpirile aberante, scăderea dramatică a nivelului de trai și criza energertică ce bate la toate ușile nu vor mai permite românului să pună un codru de pâine pe masa familiei.
Timp în care PNL și USR-PLUS se încaieră feroce pe ciolan!
Acești indivizi își dau brânci unii altora pe scările Palatului Victoria, dorind să apuce o halcă cât mai mare și mai suculentă la masa Puterii.
PSD nu va asigura nici unuia, nici celuilalt un os de ros pe spinarea românilor!
Actualul guvern trebuie să plece! Întregul guvern trebuie să plece! Nu doar Cîţu, Barna sau miniștri USR.
Hai băieți, fiți măcar acum, în al 12- lea ceas, bărbați politici!
Dați-vă toți demisiile și haideți la anticipate! Singura soluție normală de ieșire din criza pe care, de altfel, voi ați provocat-o !!!
Este momentul să faceți și voi un bine României! Haideți la anticipate, că doar nu vă este frică de votul poporului…
Și până una altă, nu mai băgați PSD în gâlceava voastră de maidan politic. PSD nu va susține un guvern minoritar PNL, nu va participa la un guvern de uniune națională, iar după ce guvernul Cîțu va pica, va merge la consultările de la Cotroceni cu propria propunere de premier”, a transmis Lucian Lungoci, deputat PSD Constanța.