În imaginea alb negru sunt imortalizate patru tovarășe studente, în zona Perla, Mamaia. Hotelul nu se vede, se vede doar bazinul ăla mare din față, cu foca aia din centru și parte a complexului Perla, arhitect Eugen Cosmaru…
A doua de la stânga la dreapta este mama, la epocă, 1965, studentă anul IV la Filologie, Română – Italiană, Universitatea din București, pe celelalte tovarășe de nădejde nu le știu.
Am înțeles că intenția actualului proprietar al hotelului Perla, de a îl demola și de a excreta altă mizerie în loc a generat un val de indignare publico-administrativă care va avea ca efect trecerea clădirii în rândul clădirilor de patrimoniu, făcând astfel imposibilă demolarea… ba, mai mult, clădirea ar trebui adusă la stadiul inițial, cel gândit de doamna Mina Laurian, proaspăt absolventă de facultate la momentul realizării proiectului.
Mamaia toată era tânără atunci, imaginată de Cezar Lăzărescu, arhitectul care și-a publicat viziunea în 1955, în numărul din noiembrie/decembrie al revistei Arhitectura RPR și pusă în operă în câțiva ani, așa cum au desenat-o câteva sute de arhitecții și tehnicieni ai vremii… și-a ieșit o bijuterie de stațiune, Mamaia, construită în câțiva ani, cu un determinat caracter estival, care nouă, constănțenilor, ne-a fragmentat viața, în două, până în 1989… sezon și extra-sezon.
Mamaia nu mai e stațiune, e un cartier al Constanței, acum. Un cartier urât al Constanței. Epoca Mazăre a ridicat barierele în fața lăcomiei care a mutilat stațiunea, aglomerând-o cu tot felul de tumori, care mai de care mai oribilă. Cred că și dacă nu era Mazăre s-ar fi întâmplat la fel, se întâmplă și pe la alții, mai sedimentați în ale civilizației… numai că la noi lipsa de educație și cultură a proaspeților îmbogățiți a ștampilat nefericit stațiunea, care nu mai e stațiune.
Mai toate autorizațiile de construcție din Mamaia au ca subiect clădiri de apartamente, hotelăria a devenit un deranj prea mare, ce rost are… investitorii investesc, deh, construiesc mizerii, oriunde, nu contează, jignirile la adresa vizualului și a bunului simț arhitectonic se vând la nici nu știu cine dracu’… și banul se face pe cârca orașului și a stațiunii care nu mai este stațiune.
În fine, deci Perla se reface. Bun. Atunci hai să rezolvăm și barul Melody, care avea chiar o poveste inspirată din marinărie, uitați-vă la gurile de ventilație, zici că sunt coșuri de 4.500 Galați type, capul de linie construit în 1960… Cum arată Melody acum? Un coșmar, gazdă de nunți tip CAR, cu pereții boiți cu vopsea aurită… Clădirea aia, altădată suplă, aerisită, cu geamuri mari, cu terase, acum e închisă, zici că e un Mega Image cu loc de joacă la etaj… oroare, ce să mai.
M-aș bucura să apară un sentiment din ăsta de revoltă împotriva gherțoismului manifest care să ducă la refacerea unor clădiri din Mamaia… și poate că nu chiar totul e pierdut. Cine știe…
