Ne mai amintim nițel, dar așa, mai pe bune, cum era cu shop-urile, cu magazinele Comturist, alea pe valută? Zic asta, pentru că iar am dat peste niște nostalgici, care sunt de părere că orice român care avea și el niște dolari, acolo, ca omul, ceva mărci, ori franci, intra liniștit și-și făcea oarece cumpărături de la shop. Deci, treaba stătea cam așa:
Ca cetățean obișnuit intratul într-un shop și cumpăratul de acolo era foarte riscant, pentru că deținerea de valută era faptă penală, indiferent cât de mică ar fi fost suma.
Potrivit Decretului 210 din14/06/60, „Deținerea, cu orice titlu, a mijloacelor de plata străine și a metalelor prețioase, precum și operațiile de orice fel cu acestea constituie monopol valutar de stat și sunt interzise…”
În același Decret se prevedea că „Fapta de a nu preda, ceda sau declara mijloacele de plata străine … se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.”
Despre shop-iste, vânzătoarele de la magazinele Comturist, numai de bine, erau absolut toate informatori-colaboratori, fie ai miliției economice, fie ai securității, fie ai ambelor. Absolut toate actele de comerț efectuate, fie cu cetățeni străini, fie cu cetățeni români deținători de valută(doar în bancă) erau înregistrate și raportate la sfârșitul zilei. Erau foarte atente să nu sară nimic, pentru că de cele mai multe ori, cumpărătorii străini veneau și cu filajul după ei, iar în fișa de filaj apărea consemnat momentul.
Atât de la îndemâna românului obișnuit erau shop-urile, încât apăruseră și bancuri. Unul era cu Bulă care, sătul de traiul în comunism, a intrat într-un shop, a sărit peste tejghea și a cerut azil politic de la vânzătoare.
Mirel CUREA – Ev. Zilei
