Când pui în ghiozdan un cuțit și ataci un profesor, nu este un teribilism adolescentin sau o furie de moment. Este un act premeditat al unui individ cu grave probleme psihice.
Există sociopați printre noi, perfect deghizați în oameni normali, integrați în comunități și colectivități. Au existat dintotdeauna și ocazional fac subiectul unor știri de breaking news.
În ultimul an școlar au fost semnalate cu aproape o treime mai multe acte de violență față de anul precedent, potrivit documentelor Ministerului Educației. În acest moment, România se află pe locul trei în UE la violența în școli, cu acte de agresiune între elevi sau între elevi și cadrele didactice. Un loc care nu ne face cinste dar pentru care suntem prea puțin interesați să îl corectăm.
Se caută degeaba vinovați în rândul familiei sau a școlii.
Un părinte nu este automat înzestrat cu aptitudini de specialist-psiholog iar școlile nu au instrumentele necesare sa identifice astfel de copii-problemă.
Deși ar trebui…
Poate că pe lângă fișa medicală cu vaccinuri și alte bălării nu ar strica și o adeverință medicală care sa ateste că e totul în regulă și la căpuț.
Poate că pe lângă limba latină, educație socială sau tehnologică pline de platitudini și bazaconii, nu ar strica niște lecții practice cu specialiști în psihologie.
Poate că relația de subordonare în care „profesorul vorbește iar elevul ascultă” nu mai funcționează la aceasta generație și este nevoie de mai multă atenție, tact și pedagogie.
Poate că profesorii ar trebui să fie încurajați nu doar să facă act de prezență la clasă și să bifeze programa școlară ci să urmărească comportamentul elevilor pentru a putea sesiza eventuale manifestări violente și să fie într-un permanent dialog cu aceștia și familiile lor.
Poate că psihologul școlar trebui să își depășească rolul de consiliere școlară și vocațională și să cuprindă și activități de evaluare și diagnoză pentru a preîntâmpina astfel de situații.
Poate că un parteneriat constructiv între profesori și părinți și nu o relație în care se pasează reciproc responsabilitatea și vina, ar ajuta mai mult în depistarea și combaterea unor astfel de drame.
Poate că fenomenul violenței în școli, intre elevi sau intre elevi și profesori nu ar trebui ascuns sub preș ci supus unei analize serioase, inclusiv cu reglementari legislative.
Desigur fenomenul violenței în școli, nu este unul național. Vedem deseori tragedii petrecute în școli de afară, unde descreierați înarmați produc măceluri. Dar faptul că se întâmplă și la “case mai mari” este oare o scuză pentru pasivitate, lipsă de reacție și de măsuri?
România, pe locul trei în UE la violența în școli, cu acte de agresiune între elevi sau între elevi și cadrele didactice
