17.6 C
Constanța
duminică, 18 mai 2025

Ștefan Mihai, actor al Teatrului de Stat Constanța, va primi Premiul „Radu Beligan”

spot_img

Trebuie citit

Joi, 10 octombrie, la ora 18:00, în foaierul sălii „Radu Beligan” a Teatrului de Comedie,
Asociația „Radu Beligan” în parteneriat cu Teatrul de Comedie și revista de artele spectacolului
Scena.ro organizează a patra ediție a decernării Premiului „Radu Beligan”.
Tânărul actor premiat în 2024 este Ștefan Mihai, de la Teatrul de Stat Constanța.

Născut la Iași în 1995, absolvent al Universității de Artă Teatrală și Cinematografică din
București, Ștefan Mihai a intrat în trupa Teatrului de Stat Constanța în 2019, unde joacă astăzi în
majoritatea spectacolelor din repertoriu. În acest an a fost nominalizat la Premiile UNITER
pentru cel mai bun rol secundar pentru rolul Cristi din spectacolul 10 lucruri pe care le-am
pierdut la Festivalul Mamaia de Gabriel Sandu, regia Elena Morar și Gabriel Sandu. Tot în 2024,
Ștefan Mihai a reușit o adevărată performanță actoricească în rolul bufonului Feste în A
douăsprezecea noapte de William Shakespeare, regia Andrei Șerban. Ambele spectacole se află
în selecția Festivalului Național de Teatru din acest an și au reprezentații în capitală, la Teatrul
Bulandra, sala „Toma Caragiu”, în 22 octombrie, ora 18:00, respectiv 24 octombrie, orele 17:00
și 21:00 (două reprezentații).


Premiul „Radu Beligan”, înființat la inițiativa fiicei actorului, scriitoarea Anamaria Beligan,
pentru a celebra memoria acestuia și constând în 1000 de euro și un trofeu gravat cu numele
câștigătorului, a fost decernat la edițiile precedente tinerilor actori Cristina Casian (2018), Mihai
Florian Nițu (2020) și Florina Gleznea (2022).

Cu ocazia decernării din acest an a premiului va fi lansată Monografia Marcel Anghelescu de Ion
Moldovan, în prezența fiicei acestuia, doamna Eva-Maria Anghelescu.
Marcel Anghelescu (1909-1977) a fost un celebru actor român de teatru și film, a cărui carieră a
atins apogeul în perioada interbelică, continuând să obțină recunoaștere și după instalarea
regimului comunist la putere. Cunoscut ca excelent interpret de roluri comice și de compoziție,
Marcel Anghelescu s-a aflat de multe ori pe scenă alături de Radu Beligan.
Participă la eveniment scriitoarea Anamaria Beligan, prof. dr. Ioana Crăciun (Universitatea
București), Cristina Modreanu (Universitatea Babeș-Bolyai), Erwin Șimșensohn (Teatrul de Stat
Constanța) Irina Margareta Nistor, Mihai Mălaimare, Alexandrina Halic, Ion Moldovan, Raluca
Tulbure, Florina Gleznea.

Articole similare

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele stiri