Marți – 12 martie 2024, RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei potabile pentru
lucrări de conectare la sistemul centralizat a rețelelor nou edificate, dar și pentru
sectorizarea sistemului pe mai multe străzi din municipiul Constanța.
Pe timpul desfășurării lucrărilor, în intervalul orar 00.00 – 20.00, vor fi afectați
de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:
Șoseaua Mangaliei – tronsonul delimitat de Gara Constanța și Pod Doraly,
inclusiv cartierul Abator;
strada Caraiman – zona cuprinsă de bd. 1 Mai Vechi și bd. Aurel Vlaicu;
bd. 1 Mai – porțiunea aflată între str. Th. Burada și Pod Doraly, cu străzile
adiacente;
cartier KM 4 – segmentul delimitat de bd. 1 Mai Vechi și str. Pajurei, cu
străzile adiacente;
punctele termice din zonele implicate.
Totodată, se va furniza apă cu presiune redusă în cartierul Poarta 6, la etajele
superioare ale imobilelor putându-se înregistra lipsa totală a acesteia.
Investiția face parte din contractul derulat prin Programul Operațional
Infrastructură Mare (POIM), CL34: “Reabilitare conducte magistrale tronson 3 –
Municipiul Constanța”, în valoare totală de aproximativ 40 mil. lei. Lucrările vizează
edificarea de cămine și montare vane, dar și cuplarea noilor conducte la sistemul
centralizat de pe străzile Theodor Burada, Șos. Mangaliei și Iederei.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că
echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea
furnizării apei potabile în parametrii optimi. Totodată, rugăm utilizatorii afectați de
aceste lucrări să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în
perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.
Biroul de Comunicare RAJA SA





