Nu cred că aș putea fi bănuit o clipă că mi-e simpatic procurorul Horodniceanu. Judecând superficial și lombrosian, tipul pare grobian și rudimentar. Plus ce știm deja despre cum și de ce a ocupat funcțiile punitive de până acum.
Și nici nu empatizez cu modul în care a reacționat în fața polițiștilor, deși am pățit-o și eu, o dată. Realitatea e că, atunci când te întâlnești cu prostia și stupizenia pură, uneori plesnești și nu mai poți să te abții. Regretabil. În cazul meu, când oprisem un minut în fața școlii fiică-mii și am fost amendat pentru asta, n-am întrebat „Știi cine-s eu?!”, în primul rând pentru că nu (mai) eram nimeni. Nici nu l-am înjurat, nici nu l-am făcut dobitoc – deși în mod evident era. Am spus într-adevăr că voi vorbi cu șefii polițistului local, ceea ce am și făcut – i-am făcut plângere scrisă. Degeaba.
Ce vreau să spun e că cele întâmplate mie și lui Horodniceanu ar trebui să constituie un cod de bune practici pentru cei care se mai întâlnesc cu cercopitecii care sunt încă angajați în poliții. Nu milițieni – ăia au ieșit deja la pensie. E o specie nouă de tupeu și obrăznicie, mult mai „rafinată”. În cazul Horodniceanu, respectivii nici măcar nu aveau voie să aducă vorba de depășirea vitezei, câtă vreme nu aveau pe mașina poliției un dispozitiv radar omologat. Și nu aveau, fiind de la poliția rurală… Iar argumentul că ei aveau deja 70km/oră iar procurorul în depășire avea evident mai mult, ține de tâmpenie patologică sau rea credință. Pentru că e foarte posibil să fi fost o „cheie”, făcută la comandă. Iar faptul că n-a semnalizat, în depășire, noaptea, pe șoseaua goală, este o contravenție minoră, față de altele, pe care polițiști aflați în trafic nu le văd, pur și simplu.
Așadar, când vă confruntați cu abuzuri și excese de zel din partea polițiștilor rutieri, locali sau rurali, păstrați-vă cumpătul. Dacă nu e ca ei, consemnați în scris că nu recunoașteți fapta și dați-i în judecată. Știu, e un proces anevoios și de durată, dar cereți și daune materiale și cheltuieli de judecată. S-ar putea să câștigați, deși vorbim de „justiția” română…
În fine, nu-i crăpați idiotului capul. Sub nicio formă!
