9.4 C
Constanța
vineri, 25 aprilie 2025

Lung drumul Bodrumului!

spot_img

Trebuie citit

Salut!

          M-am despărțit de România cu greu, pentru că acolo este țara mea, și am luat drumul vecinilor bulgari.

          N-o fi România vreo țară șmecheră în Europa asta mare, dar Bulgaria, sigur e satul cu proști. Ca români suntem considerați oaia neagră a Europei, dar ca bulgar – nu s-a născut animalul domestic să-i reprezinte. Zicala „căpățâna mare minte n-are” e autentică și am suportat greu tot traseul bulgaresc.

          Ne-a oprit Poliția de 6 ori și am dat vreo sută de euro. Pe final am ajuns la granița cu turcii, Edirne. 30 km la bulgari și 30 km la turci. Oamenii se duc la supermarket cu măgarul. Cred că de aici a apărut expresia (când n-au bani de cumpărături) că la omul sărac nici măgarii nu trag.

          Am ajuns treptat la Marea Marmara cu feribotul, am trecut la Kanakale, am vizitat Troia – Elena nu era acolo, era la produs – și apoi am ajuns la un club de vacanță de 5*, la Bodrum. Luxul de pe lume. Ne trebuia 25 de minute să vizităm standurile cu merinde și după aceea să „încărcăm”.

          Erau mulți ruși, nemți,  olandezi și ceva români. Ai noștri, cei mai prost crescuți. Copiii români și ruși se zbenguiau la restaurant, mâncau cu mâna, dădeau pe haine. Un copil neamț mânca civilizat, stătea lângă părinții lui și vorbea cumpătat.

De-abia mai târziu s-a căcat în frapieră.

Costinel STAN

Articole similare

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele stiri