V-am promis de la început că vă vom semnala articolele cele mai interesant de citit, chiar dacă-s de la concurență.
Azi recomandăm un text din Pro Constanța, semnat Măriuca Androne. Verificat, pentru că, întâmplător, suntem în cunoștință de cauză:
„Dacă tot s-a văzut ispravnic pe tarlaua RAEDPP, Stere Hira, Teo pentru amici de tot felul, și-a suflecat mânecile PNL-iste și s-a pus pe treabă. Mare și multă, căci nu-i de colo, după ce ți-ai așezat poponețul politic pe fotoliul de director, să-ți bați creierul cu o regie a cărei activitate “trebuie eficientizată printr-un management performant”. Așa după cum a anunțat deja, public, ipochimenul din fruntea RAEDPP.
Cum nu a lămurit foarte elocvent ce înțelege prin management performant, ne permitem, absolut prietenește și total dezinteresat, să îi transmitem că în această categorie nu intră:
(…)
- “Ușuirea” unei jumătăți din personalul RAEDPP pe considerente de afinități politice sau de plată a unor polițe personale. Că doar nu-și imaginează cineva că „implementarea” unor angajați cu carnet de partid galben înseamnă management performant și nu căpușarea politică a tuturor instituțiilor aflate în subordonarea administrației publice locale?
În rest, s-auzim și de bine despre managementul performant de la Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța, căci zisele PNL-istului Hira sunt precum acele, bricele și …ibricele din bazarul Gorbaciov. Ieftine și de proastă calitatea!”
Întregul articol, aici.