„Romanul descrie viața unei familii dintr-un orășel de provincie care se confruntă cu moartea unuia dintre cei doi copii. Încercările familiei de a se adapta la noua situație coincid cu transformarea societății românești, cea mai mare parte a acțiunii fiind plasată în perioada postcomunistă.
Ioana Negrilă, eroina romanului, este o fetiță prinsă între întîmplările copilăriei, neputința de a-și ajuta fratele și nevoia de a trece peste moartea lui. Împreună cu Tudor, un vecin de vîrsta ei, încearcă să afle ce s-a întîmplat cu fratele ei, mort la un centru de îngrijire a unor persoane cu dizabilități, dar nu reușește să găsească nici o pistă verosimilă. Lumea cartierului, familia extinsă, deteriorarea relației dintre părinți aduc resemnarea în fața morții abia în perioada adultă.”
Este descrierea destul de seacă, pe paginile librăriilor (încă se găsește!) a romanului „Părinți” de Diana Bădică, laureat cu Premiul Festivalului Primului Roman de la Chambéry, Franța, ediția 2020 și Premiul Tînărul Prozator al anului 2019. Romanul a fost pus în scenă la Teatrul Metropolis din București, data premierei 28 aprilie 2024, în regia lui Cristian Ban, scenariu dramatic de Diana Bădică și Cristian Ban. Distribuția spectacolului: Teo Dincă, Marius Florea Vizante, Silvana Negruțiu, David Drugaru, Vlad Pânzaru, Maria Alexievici.
Nimic din toate aceste detalii nu vă arată succesul fulminat al unui spectacol care începe ca o glumă și se termină ca o meditație amară, în primul rând a celor care ne-am născut în anii ‘60-‘70 și chiar ’80, ca autoarea… O distribuție omogenă, strălucită, dar din care cei mai mulți îl știm doar pe Vizante, duce la capăt un aluat dospit care, în final, asemenea metaforei de la „revoluție”, îți explodează în față, ca o mămăligă.
După atâtea spectacole (multe nereușite) despre anii comunismului, aici e vorba de anii post-decembriști, cu Ion Iliescu vizitând Slatina și primit cu urale (destul de creepy să vezi asta pe scenă, a doua zi după înmormântarea personajului real), cărți ale Sandrei Brown, treninguri de cocalari, ieftine, din fâș și radiouri de provincie, penibile. Și mult bullshit. Aparent, textul romanului e greu de pus „în replică”, dar reușita dramatizării e evidentă. Și chiar și regia lui Cristian Ban e adecvată. Sigur o notă specială pentru actrița Teo Dincă, de o mare sensibilitate și naturalețe.
„Calitatea cea mai mare a spectacolului stă chiar în spațiile dintre scenele în care cuvintele și/sau situațiile comice stârnesc râsul și tăcerile care marchează schimbările dintre scene, pline de cuvinte nespuse, care te lasă cu un nod în gât înainte de următoarea glumă. Râzi, dar ceea ce rămâne cu tine este, de fapt, plânsul pentru o întreagă generație de sacrificiu, generația părinților.” – Cristina Modreanu, scena.ro
Am vrut să închei cu un mic fragment din cea mai bună cronică pe care am găsit-o, despre spectacolul Teatrului Metropolis. Dacă nu l-ați văzut în SEAS, merită să mergeți o dată la București, pentru asta.
