Casieriile și birourile de relații cu publicul ale RAJA S.A. vor fi închise marți
– 15 august 2023, de Sf. Maria, dar activitatea structurilor care asigură continuitatea
serviciilor de alimentare cu apă și de preluare/tratare a apelor uzate se va desfășura fără
întrerupere.
Luni – 14 august 2023, activitatea societății se va desfășura după programul
obișnuit de lucru.
Pentru eventuale disfuncționalități survenite la nivelul infrastructurii de apă și
canalizare, abonații societății pot apela numărul de telefon al Dispeceratului – 0241/924,
accesibil 24 de ore din 24. Echipele de intervenție sunt pregătite să acționeze cu
promptitudine pentru remedierea în timp util a tuturor avariilor sau a problemelor apărute
în sistem, astfel încât utilizatorii serviciilor noastre să poată beneficia de acestea la
parametrii optimi.
Abonații pot folosi serviciile online pentru achitarea facturilor, precum contul de
client RAJA (accesibil pe pagina web www.rajac.ro sau prin aplicația de mobil), transfer
bancar, direct debit sau alte aplicații electronice. Clienții care nu au acces la soluțiile de
plată la distanță pot achita facturile la punctele PayPoint/Payzone, Westaco și în incinta
magazinelor „La doi Pași”.
De miercuri – 16 august 2023, societatea își va relua programul normal de lucru.
Biroul de comunicare RAJA SA





