9.4 C
Constanța
vineri, 25 aprilie 2025

„ÎNDOIALA” – DOUĂ REPREZENTAȚII ÎN WEEKEND LA TEATRUL DE STAT CONSTANȚA

spot_img

Trebuie citit

Teatrul de Stat Constanța a programat în acest weekend două
reprezentații ale unui spectacol foarte nou, care a avut premiera în luna aprilie a
acestui an: „ÎNDOIALA”, de John Patrick Shanley, în regia laureatei
premiului UNITER, Diana Mititelu.
Cele două reprezentații sunt programate la Sala Studio a Teatrului de
Stat Constanța, din strada Ion Lahovari nr. 2A, sâmbătă, 12 noiembrie și
duminică, 13 noiembrie, de la ora 19:00.
Piesa lui John Patrick Shanley a fost laureată în 2005 cu Premiul Pulitzer
și cu Premiul Tony și a fost ecranizată, în 2008, în regia autorului, cu o
distribuție de excepție: Meryl Streep, Philip Seymour Hoffman, Amy Adams și
Viola Davis, primind mai multe nominalizări pentru Premiile Oscar.


Părintele Flynn și sora Aloysius, directoarea școlii parohiale ce
funcționează pe lângă biserica catolică St Nicholas dintr-un cartier al New
York-ului, intră în conflict atunci când sora James observă și raportează
anumite indicii ale unui presupus abuz sexual al preotului asupra unui elev de
culoare. Îndoiala nu este în niciun punct înlocuită de certitudine, ceea ce face
ca spectacolul, ca și piesa, să fie un pasionant studiu de caz asupra îndoielii.


Montarea de la Constanța a avut critici favorabile, între care menționăm
cronica semnată de Andreea Telehoi în revista de specialitate Teatrul Azi:
„Diana Mititelu pășește foarte atent pe linia fină dintre esență și
aparență. Opțiunea regizorală, asumată, de a menține spectatorul într-o stare
de îndoială, în ciuda faptului că este conștient de adevărul care îi este arătat
concret, este abordată foarte atent si reușește să se susțină până la final. Se
spune că menirea teatrului nu este de a da răspunsuri, ci de a pune întrebări,
iar acest spectacol menține constant spectatorul într-o stare de incertitudine, de
conflict între rațiune si simțire. Pe lângă perspectiva vizuală, care contribuie la

introducerea în poveste, jocul actorilor trasează clar intențiile și scopul
personajelor”.
În distribuție: Dana Dumitrescu, Iulian Enache, Cristiana Luca și
Laura Iordan.
Decorul a fost conceput de Andreea Săndulescu, costumele, de Ioana
Ungureanu, iar ilustrația muzicală, de Adrian Piciorea.

Articole similare

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele stiri