2.7 C
Constanța
miercuri, 21 ianuarie 2026

Invitați de seamă la Sărbătoarea Etniei Tătare din România!

Trebuie citit

Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România organizează, în perioada 12-13 decembrie 2025, o serie de manifestări dedicate Sărbătorii Etniei Tătare din România. Și anul acesta, evenimentele se derulează în cadrul proiectului intitulat „Repere identitare dobrogene – 13 Decembrie, Sărbătoarea Etniei Tătare din România” și este cofinanțat de Primăria Municipiului Constanța.
Proiectul se deschide vineri, 12 decembrie, ora 17.00, cu o conferință organizată în parteneriat cu Facultatea de Istorie și Științe Politice a Universității „Ovidius” din Constanța. Conferința va avea loc la Sala Senatului a Universității „Ovidius” (Campus). Vor susține prelegeri C.Ș. I Ovidiu Cristea, Institutul de Istorie “Nicolae Iorga”, C.Ș. I Constantin Ardeleanu, Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române, C.Ș. I Daniel Cain, Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române, Conf. Univ. Dr. Daniel Citirigă, decanul Facultății de Istorie și Științe Politice, Universitatea “Ovidius” și C.Ș. III Metin Omer, Universitatea “Ovidius”.


Cea de-a doua parte a proiectului se va derula sâmbătă, 13 decembrie, începând cu ora 17.00, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” și va consta într-un spectacol susținut de ansambluri ale Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România și elevi care frecventează cursurile de limbă tătară din cadrul Școlii comunitare a
Uniunii.
Ziua de 13 Decembrie a fost consacrată ca Sărbătoare a Etniei Tătare din România prin Legea nr. 453/2006.

Articole similare

CURENT ELECTRIC APROAPE GRATIS!spot_img
spot_img
spot_img
spot_img

Ultimele stiri