Marți, Comitetul Regional pentru Candidatura Dobrogei la titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2029, format din Uniunea Națională a Patronatului Român – Regiunea Sud-Est (UNPR-RSE), Primăria Orașului Năvodari, Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța și Kirvad Tour, a anunțat oficial depunerea candidaturii și a prezentat etapele următoare ale acestui demers cu impact strategic asupra dezvoltării durabile a regiunii.
Proiectul a fost inițiat de UNPR-RSE și este susținut printr-un parteneriat solid inter-instituțional. Cei patru membri ai Comitetului Regional au semnat oficial protocolul de colaborare pentru candidatura Dobrogei la titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2029, împreună cu Institutul Internațional de Gastronomie, Cultură, Artă și Turism (IGCAT). Acest parteneriat reunește actori cheie din sectorul public, privat, educațional și din societatea civilă, reflectând angajamentul comun pentru promovarea valorilor gastronomice, culturale și turistice ale Dobrogei.

„Demersurile au început încă de anul trecut. Am inițiat un dialog cu instituțiile cae sunt prezente mai ales pe salba litoralului. Avem din parte lor aviz favorabil pentru a fi parteneri, alături de noi în acest proiect ambițios. Vorbesc aici despre Consiliul Județean Constanța, Primăria Năvodari, Eforie, Mangalia, Consiliul Județean Tulcea, Municipiul Tulcea și alte localități importante din Dobrogea. Ne asumăm rolul de inițiator și coordonator regional în acest proiect strategic. Dobrogea are toate ingredientele pentru a deveni un reper european în gastronomia sustenabilă, iar această candidatură este începutul unui efort comun,”; a declarat Daniel Constantin Moraru, Președinte UNPR-RSE.
Candidatura este inițiată și coordonată de UNPR RSE – Uniunea Națională a Patronatului Român – Regiunea Sud-Est, în parteneriat cu: Primăria Năvodari, Colegiul Național de Arte “Regina Maria” Constanța și Kirvad Tour.
„Dobrogea este unică în peisajul european – un spațiu al diversității etnice, culturale și gastronomice, situat între Dunăre și Marea Neagră. Aici conviețuiesc peste 15 etnii, iar patrimoniul culinar este un simbol al armoniei și al tradiției vii. Candidatura Dobrogei reprezintă o oportunitate istorică de a transforma această moștenire în avantaj competitiv – în turism, ospitalitate, agricultură și educație. Titlul aduce vizibilitate internațională, investiții, creștere economică și consolidarea unei identități regionale autentice. Întrucât în anul 2027 Harghita va deține titulatura de Regiune Gastronomică Europeană, iar pentru anul 2028 a fost deja depus proiectul pentru Regiunea Banat, ne-am înscris pentru Regiune Gastronomică Europeană 2029.” a mai adăugat Daniel Moraru.

Titlul de Regiune Gastronomică Europeană acordat de IGCAT https://igcat.org nu este o distincție simbolică, ci o recunoaștere internațională a unui efort strategic regional: acela de a aduce împreună comunitatea, autoritățile, economia locală și patrimoniul viu al regiunii. Dobândirea titlului oferă o oportunitate unică de a promova la nivel internațional identitatea culturală și gastronomică distinctivă a regiunii, devenind un catalizator pentru dezvoltare durabilă. Această recunoaștere contribuie la stimularea economiei locale prin atragerea de investiții și sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii, susține turismul sustenabil prin îmbunătățirea calității serviciilor și produselor locale, încurajează inovarea și formarea profesională, implică cetățenii în proiecte educaționale privind alimentația sănătoasă și promovează protejarea biodiversității locale și a mediului. Acordarea titlului se face în baza unui dosar complex, evaluat de un juriu internațional format din experți în turism, gastronomie, educație și dezvoltare durabilă.




