16.4 C
Constanța
joi, 10 octombrie 2024

Primarul Ionescu vinde din casă (oraș) să plătească salubritatea în Hârșova!?

spot_img

Trebuie citit

Primarul Viorel Ionescu de la Hârșova pare să fie un personaj popular, în relatările mass media prietene. Face, drege, e reales în funcție, are proiecte mari, chiar dacă, pentru parcă blestemata localitate de la nordul județului, nu se finalizează niciunul.

Mai deunăzi ar fi vrut să preia malul Dunării în administrarea locală, dar Ministerul Transportului l-a refuzat, fiindcă… nu prea se face. Se plânge că autoritatea centrală taxează operatorii portuari, când ar vrea să-i taxeze el, dacă se poate. Dacă ne uităm la exemplul Portului Constanța, care nici el nu a putut fi trecut sub pălăria primăriei Constanța, lucrurile au o logică. Da’ el a dat o Hotărăre de Consiliu Local prin care dorește să preia malurile în administrare, ce mai contează. Să fie.

Primarul Viorel Ionescu avea și un proiect ambițios pentru 2023: declararea Hârșovei ca… stațiune balneară! Am râs mult. S-a făcut? Nu. Nici n-avea cum, pentru că singurii turiști care-i trec prin localitate sunt cei care pleacă de pe litoral, spre Moldova, și vor să ocolească aglomerația autostrăzii. Iar singura ofertă „turistică” sunt peștii promiși de braconieri, înainte de pod, „ca pe mână”. Adică-ți arată cu brațele cât de mare e exemplarul.

Dar, dincolo de planurile mărețe și utopice, numa bune de făcut promisiuni mincinoase în campania electorală, problemele cotidiene par să-i mănânce capul edilului de Hârșova. Cum ar fi plata banalei taxe de salubritate. Pe care o încasează (n-o-ncasează?!) de la populație și pe care ar trebui s-o vireze LUNAR firmei care se ocupă de asta. Firmă care e de la București, că a noastră din județ îi pute, dar asta e altă poveste, cu tâlc și comision pe măsură.

N-am auzit pe nimeni să-și vândă din lucruri, ca să-și plătească gunoiul, dar… EXACT asta se întâmplă la Hârșova!?! Primăria este executată silit la cererea Iridex Group Salubrizare SRL. Trei terenuri, de peste 800.000 lei, sunt scoase la licitație de executorul judecătoresc!!! Executarea silită a fost încuviințată prin pronunțarea Judecătoriei Hârșova, deci de la dl. Ionescu din ogradă. Licitația va avea loc pe 23 septembrie și e curios dacă cineva va fi interesat de niște terenuri dintr-un colț de județ, nedezvoltat din punct de vedere economic, tot prin „strădania” autorității locale.

Și, ca să ne lămurim mai bine: datoriile nu-s făcute în ultimele două luni, ci în tot mandatul care doar ce se încheie, al primarului Viorel Ionescu. Mandat ce va fi preluat în octombrie de noul primar, mult mai capabil și cu forțe mai proaspete de făcut noi datorii – același… Viorel Ionescu, reales de o populație buimacă, fără bani de gunoi și apă curentă, dar cu parabolice pe blocuri.

Rămâne de văzut din ce-și vor plăti hârșovenii datoriile la utilități, când se vor termina terenurile de vânzare, din proprietate. Ce fac, se împumută de terenuri bune de amanetat la Gârliciu, Saraiu și Giurgeni?!?

Articole similare

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele stiri