Am avut onoarea să fiu invitat la Brăila, la premiera spectacolului „Jake și femeile lui” de Neil Simon. Din păcate, n-am putut ajunge. Am regretat până joi seară, când a ajuns la Constanța, în cadrul SEAS 2022.
Văzusem deja Zeul Măcelului, pus de același regizor la Botoșani, iar așteptările erau pe măsură. Prima revelație a fost că regizorul Erwin Șimșensohn, cunoscându-l, e neilsimonian de-a dreptul. Adică filozofia sa, discursul, umorul său se potrivesc perfect cu cele ale marelui dramaturg american. E doar o impresie, o părere personală.
A doua, și mai absurdă, e că Erwin a participat la scrierea textului, atât de mult „sună” ca el. Pentru că, la VORBIREA textului, a contribuit din plin, cu siguranță. Valentin Terente, actorul principal, vorbește și se mișcă precum regizorul. De altfel, el nu îl joacă pe Jake, scriitorul, ci pe regizorul căruia îi ies din cap personajele imaginate și imaginare. Mi-l imaginez pe Erwin având aceleași frământări creative, când își construiește cu succes spectacolele.
Regia lui Șimșensohn la Jake…, ca și în cazul Zeului Măcelului, este discretă dar fermă – sunt convins că în general nu acceptă abateri de nuanță. Și bine face. Pentru că personajele lui și-ale lui Neil Simon sunt tăioase în replici, naturale dar fără să fie moi, nefiind – și-ntr-un caz, și-n celălalt, de la Botoșani – eroi pe care să-i întâlnești toată ziua pe stradă. Sigur, pe părinții din Zeul… îi știm din viața reală, de la școala copiiilor dar, dacă avem noroc, nu interacționăm cu ei decât în cazuri extreme. În cazul lui Jake, scriitorul care – dincolo de drama artistului – e serios zdruncinat psihic, cu atât mai puțin. Și totuși: personajele imaginate de Simon și animate de Erwin Șimșensohn sunt plauzibile și veridice – mai ales femeile lui, toate.
Nu în cele din urmă, întărirea revelației (și convingerea) că trupele de provincie sunt extrem de valoroase și sudate, chiar dacă nu conțin nume de „vedete”. Și că pot impresiona oricând, inclusiv pe scenele Capitalei, cu arta pe care-o fac și o respectă.
În fine, nimic despre Neil Simon și valoarea textelor sale. Pentru că e vorba de unul dintre cei mai MARI dramaturgi contemporani, de o actualitate feroce. Și nici n-ar putea fi altfel, de vreme ce ne-a părasit de numai patru ani și a trăit aproape un secol (se împlinesc în două săptămâni). Texte cu care chiar pleci acasă și te bântuie pe tine, om al secolului XXI, care noaptea te mai uiți în tavan și-ți imaginezi dialoguri fantastice cu mama sau tatăl care au murit, sau te simți vizitat în minte de femeile din viața ta, care încă mai trăiesc, pe undeva, cu altcineva, aiurea.
Exact cum spune Neil Simon.
