Pentru a face din prima sa participare la SEAS 2024 un eveniment cu adevărat notabil,
Opera Comică pentru Copii va da la Constanța o premieră a unui spectacol senzorial, cu un
concept unic prin specificul său, realizat special pentru bebeluși între zero și trei ani:
„Bubu la mare” de Andreea Soare și Irina Furdui.
Este încă una dintre călătoriile unui personaj deja consacrat în spectacole ca „Bubu la
zoo”, „Bubu și fulgii de nea” sau „Bubu și anotimpurile”.
Timp de cinci zile, de miercuri, 14 august, până duminică, 18 august, în sala Ovidiu a
Hotelului Continental Forum, vor avea loc câte patru reprezentații pe zi, de câte 40 de minute
fiecare, iar fiecare bilet achiziționat asigură participarea unui copil însoțit de un adult.
Programul reprezentațiilor este următorul:
Miercuri, 14 august – de la orele 10:00, 11:00, 17:30 și 19:00;
Joi, 15 august – de la orele 10:00, 11:00, 18:00 și 19:00;
Vineri, 16 august – de la orele 10:00, 11:00, 18:00 și 19:00;
Sâmbătă, 17 august – de la orele 10:00, 11:00, 18:00 și 19:00;
Duminică, 18 august – de la orele 10:00, 11:00, 18:00 și 19:00.
Bubu la mare este o călătorie muzicală multi-senzorială, într-un spațiu sigur pentru
copii, cu un decor conceput special pentru a le oferi libertate de mișcare, un scenariu ce le
dezvoltă inteligența emoțională și pune la dispoziția părinților un set de jocuri. Bubu este
simbolul educației culturale timpurii și cel mai bun prieten al celor mici.
Mihaela Michailov, critic de teatru, dramaturg, profesoară la UNATC București, are o
perspectivă interesantă asupra teatrului pentru copii:
„Spectacolele pentru copii sunt baza formării inteligenței critice și sensibilității nu
doar ale publicului de mâine, ci în special ale publicului de azi. Pentru că ne dorim copii
capabili să gândească cu mințile lor. Iar teatrul este unul dintre acele locuri în care poți
forma percepții critice și poți dezvolta empatia și universul sensibil al unui copil. De-asta
cred că spectacolele pentru copii trebuie făcute cu enormă responsabilitate și respect pentru
cei și cele care le privesc. Teatrul pentru copii nu e despre infantilizarea copilului, e despre
provocarea copilului. Teatrul pentru copii nu este despre divertisment facil, e despre un
divertisment cu miză și sens. Teatrul pentru copii are în centru jocul ca fundament al
învățării, povestea ca fundament al experimentării unor lumi noi. Teatrul pentru copii are
ceva anarhic și reordonator în el. Este o reimaginare a nenumăratelor modalități în care
copiii pot fi mai puțin singuri.”
Opera Comică pentru Copii din București, invitată la SEAS 2024 cu mai multe titluri
din repertoriul său, este una dintre instituțiile care și-au asumat la cele mai înalte standarde
misiunea de a iniția copiii în artele spectacolului și de a crea un public nou pentru teatru,
operă, balet, musical etc.
Biletele pentru toate evenimentele din cadrul SEAS pot fi achiziționate după
programul următor:
LA AGENȚIA DE BILETE DIN BD. TOMIS NR. 97:
de marți până duminică – 14:00 – 21:00; luni: ÎNCHIS
LA INFOPOINT CITY PARK MALL:
de miercuri până luni – 14:00 – 21:00; marți: ÎNCHIS
LA CASA DE CULTURĂ: conform programului instituției
LA SPAȚIILE DE JOC: Cu două ore înainte de spectacole
ONLINE: Mystage.ro, Bilet.ro