Potrivit modului de judecată neo-marxist, de fapt doar o reîntrupare a adagiului bolșevic ultimativ „cine nu este cu noi, este împotriva noastră”, împins dintr-o calculată demență la „cine nu zice în toate exact ca noi, este împotriva noastră”, așadar, potrivit neo-gândirii neo-bolșevice, dacă mâine îl voi invita la cârciumă de pe Dan Andronic – avem obiceiul asta, în zilele de naștere ale taților noștri plecați – și îi voi recomanda să tragă o dușcă din coniacul preferat de Stalin, clar aș da dovada supremă că am devenit stalinist.
Sigur, nu Stalin este astăzi măsura, ci urmașul său, Vladimir Putin. În baza exemplului construit de mine mai sus, voit ușurat înțelegerii, oricine are de emis o părere cu privire la lume și viață, trebuie să fie foarte atent, înainte de toate, la ceea ce zice Putin. Dacă Putin se duce ca omul, la umblătoare, atunci când îl trece, bine ar fi pentru cei aflați sub lupa neo-marxiștilor să se țină, chiar cu riscul unui blocaj renal, un preț mult mai mic decât acela de a fi catalogat drept putinist. (…)
Pentru acest tip de judecată, așa bolnav-perversă cum este ea, ilustrată plenar de gândirea progresisto-neo-marxistă, Patul lui Procust a fost înlocuit cu Patul lui Putin, „Putinul” a devenit unitate de măsură cu care tefeliștii neo-stângiști măsoară și împart lumea. Cum se poate ieși din asta? Cum se poate ieși din menghina alcătuită din cele două fălci, una putinistă și cealaltă progresisto-neo-marxistă?
Soluția este simplă, aș zice eu. În înțelegerea mea, ea se află la mare îndemână: așezarea celor două fețe ale aceleiași monede, putinismul criminal și neo-marxismul aneantizant, sub semnul aceluiași pericol care amenință deopotrivă vieți și suflete, sub semnul Răului absolut, al diavolului.
Mirel CUREA
Întregul articol, AICI.
Textele din Metropola Constanța sunt publicate cu acordul EXPLICIT al autorilor.
